Selgros Cash & Carry declară luna aprilie – luna curațeniei de primăvară dar și a voluntariatului

  • de

Selgros-3Echipele Selgros din oraşele în care compania este prezentă cu magazinele sale organizează pe parcursul acestei luni, în parteneriat cu primăriile şi ONG-uri locale, acţiuni de mediu în care sunt implicati, în total, peste 450 de elevi de la şcoli generale şi licee din Bucureşti şi din alte 14 oraşe din ţară, printre care Constanţa, Braşov, Târgu Mureş, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj, Arad, Ploieşti, Bacău, Suceava, Iaşi, Galaţi şi Brăila.

Prin aceste acţiuni, cele 19 echipe de voluntari, angajaţi ai companiei Selgros, au ocazia să îi înveţe pe elevii a peste 15 şcoli şi licee din oraşele participante noţiuni de bază ale voluntariatului de mediu, oferindu-le ocazia de a participa la prima lor activitate de acest fel.

START-ul acţiunilor de voluntariat de mediu s-a dat în Braşov, pe 10 aprilie, în zona bazei sportive „Braşovia”, unde echipa Selgros a plantat copaci ornamentali, cu sprijinul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt.

Printre acţiunile voluntarilor de mediu Selgros se mai numără strângerea gunoaielor din zone de agrement, vopsirea şi repararea băncilor şi a coşurilor de gunoi din parcuri, văruirea copacilor, plantarea de pomi fructiferi sau împădurirea unor suprafeţe de teren, ecologizarea câtorva zone din apropierea magazinelor şi curăţarea plajei din Năvodari.

Acţiunile de voluntariat de mediu iniţiate de compania Selgros Cash & Carry vor continua până pe 27 aprilie. Ultimele astfel de activităţi sunt programate în week-end-ul dinainte de Paşti, în Timişoara, Bacău, Constanţa, Oradea, Iaşi şi Bucureşti.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *