Ultimele zile de înscrieri în competiția gastronomică Arena Bucătarilor Selgros 2013

Zeci de bucătari profesionişti de la cele mai bune restaurante din România s-au înscris deja în concursul Arena Bucătarilor Selgros 2013. Mai sunt doar trei zile în care cei mai pasionaţi Chefi pot intra în competiţia pentru un loc în Marea Finală, ce va avea loc la Braşov, în 20 august 2013.

Arena Bucatarilor Selgros 2013-1

Până în acest moment, au fost desemnaţi primii trei finalişti ai Arenei Bucătarilor 2013, câştigători ai primei etape preliminare. Alexandru Vreme – Gourmet Braşov, Ciprian Sotoc – Ramada Oradea şi Adrian Boşcu – Bulevard Făgăraş au rezolvat cel mai bine tema etapei – Fel principal cu carne roşie –reuşind să impresioneze juriul prin tehnici ingenioase de preparare a bucatelor. Cei trei concurenți au fost premiaţi cu câte un cuțit de bucătar marca Solingen, personalizat cu semnătura Chef Cezar Munteanu și câte un bon valoric de cumpărături la Selgros, în valoare de 1.000 lei.

Etapa a II-a a competiţiei este în plină desfăşurare şi are ca temă prepararea unui fel principal din peşte și fructe de mare. Până pe 7 iulie, concurenţii înscrişi trebuie să convingă prin măiestrie şi creativitate că merită cele mai mari punctaje din partea juriului pentru un loc în Marea Finală. Numai 3 dintre cei înscrişi în această etapă se vor califica mai departe.

Cei care nu au intrat încă în concurs, dar vor să ia parte la cea mai incitantă competiție gastronomică din România, se mai pot înscrie în etapa III-a până vineri, 5 iulie 2013.

În premieră în acest an, cele trei etape preliminare ale competiţiei Arena Bucătarilor Selgros 2013 au loc online, prin intermediul aplicației dedicate de pe pagina de socializare Facebook/Selgros.Romania.

Trei personalităţi cu renume în gastronomia românească, Cezar Munteanu, Chef Rotisseurs du Bailliage de Roumanie, Senior Lecturer in Gastronomy, Ştefan Bercea, Maestru în Artă Culinară, Preşedintele ANBCT şi Adrian Hădean, blogger culinar, au misiunea de a juriza atent fiecare concurent în parte, punctând, printre altele, acurateţea şi coerenţa reţetelor, ingeniozitatea, aspectul produsului finit, modul de prezentare a ingredientelor, pregătirea profesională şi inovaţia.

În cadrul Arenei Bucătarilor 2013, cei mai pricepuţi profesionişti în domeniul gastronomiei înscrişi în concurs vor fi declaraţi câştigători ai locurilor I, II şi III. De asemenea, vor mai fi acordate alte patru distincţii speciale: Premiul de popularitate, acordat în urma unui sondaj realizat în public, Premiul special al juriului, împreună cu parteneri/furnizori Selgros, Premiul special “Cezar Munteanu” şi Premiul special al ANBCT.

Toate detaliile despre desfăşurarea competiţiei se găsesc în regulamentul concursului, care poate fi consultat online, pe pagina de Facebook/Selgros.România și pe site-ul www.selgros.ro, prin intermediul aplicaţiei Arena Bucătarilor.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,885 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » Ultimele zile de înscrieri în competiția gastronomică Arena Bucătarilor Selgros 2013
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: