Un nou magazin PENNY MARKET la Jibou

Penny Market va deschide mâine, 13 decembrie 2012, un nou magazin în oraşul Jibou, din judeţul Sălaj. REWE România, compania care operează reţeaua de magazine de tip discount Penny Market şi Penny Market XXL inaugurează, astfel, unitatea cu numărul 137 din reţeaua sa.

Cu un design inspirat din conceptul Penny Ambiente, noul magazin din Jibou, situat pe Strada 1 Mai, oferă un mediu prietenos şi o organizare eficientă pentru cumpărături rapide şi confortabile. Pe suprafaţa de cca. 760 mp a magazinului, cumpărătorii vor găsi o gamă variată de produse alimentare şi nealimentare, atât autohtone cât şi internaţionale, cu un excelent raport calitate-preţ.

Alături de gama obişnuită de produse, magazinul îşi tentează cumpărătorii cu un raion de brutărie, unde vor fi nelipsite pâinea şi produsele de patiserie calde, proaspăt scoase din cuptor.

În timp ce gama de produse alimentare oferă avantajul prospeţimii, gama de produse nealimentare beneficiază de un program săptămânal cu oferte tematice pentru articole practice, cum sunt cele de uz casnic, textile, electrocasnice, papetărie sau articole de joacă şi de sezon.

Primii cumpărători sunt aşteptaţi cu oferte speciale, detaliate în pliantul de deschidere. Fiecare client care vizitează noul magazin în ziua de 13 decembrie va primi, din partea Penny Market, un voucher de 10 lei pe care îl poate folosi pentru cumpărături de minim 50 de lei doar în ziua de luni, 17 decembrie. De asemenea, clienţii care vor solicita cardul Penny Fan Game vor beneficia de preţuri preferenţiale la diferite categorii de produse şi vor putea câştiga numeroase premii, printre care noul autoturism Renault Clio.

Noul Penny Market Jibou pune la dispoziţia clienţilor 63 de locuri de parcare şi va fi deschis de luni până sâmbătă, între orele 08.00 – 21.00 şi duminică, între 08.00 – 19.00.

La nivel naţional, Rewe România a creat – până în prezent – peste 2.800 locuri de muncă, iar primul magazin din Jibou a creat, la nivel local, 14 locuri de muncă suplimentare.

Principiul Penny Market se bazează pe achiziţionarea de produse autohtone, ponderea cea mai mare în sortiment având-o produsele alimentare. Totodată, clienţii beneficiază de o gamă extinsă de mărci proprii Penny Market, ce conţine produse de calitate superioară, atât naţionale, cât şi internaţionale, la preţuri foarte avantajoase.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,867 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » Un nou magazin PENNY MARKET la Jibou
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: