Expo_Shop

Sainsbury’s a cumpărat Asda pentru 7,3 miliarde de dolari

Retailerul britanic Sainsbury’s a achiziționat Asda, rețea care aparține retailerului Walmart, pentru 7,3 miliarde de dolari și creează cea mai mare rețea de supermarketuri din Marea Britanie, după cota de piață, depășind grupul Tesco, conform Reuters.com.

Sainsbury'sCea mai mare tranzacție din industria de retail din ultimii 10 ani aduce împreună al doilea și al treilea retailer alimentar din Marea Britanie, mișcare care va genera mai multă forță pentru a concura mai bine cu discounterii, care sunt în continuă creștere, cu rivalii de la Tesco dar și cu creșterea comerțului online.

Tranzacția, care așteaptă aprobarea autoritătii britanice de concurență, anunță și o posibilă ieșire de pe piață a Grupului Walmart, având în vedere că Asda, rețea pe care Walmart a cumpărat-o în 1999 pentru 6,7 miliarde de dolari, a făcut eforturi mari să crească în timp ce Aldi și Lidl au câștigat din ce în ce mai mult teren.

Reprezentanții Sainsbury’s au declarat că această tranzacție va genera sinergii de peste 500 de milioane de dolari și va oferi posibilitatea scăderii prețurilor cu 10%.

Acțiunile Sainsbury’s au crescut cu 21% ajungând la cea mai mare cotă din Iunie 2014, în timp ce acțiunile Tesco și Morrisons au scăzut.

Walmart va primi 3 miliarde de dolari în numerar și o participație de 42% la capitalul grupului. Capitalul Grupului Sainsbury’s a avut valoarea de 6 miliarde de dolari vineri.

Mike Coupe, CEO Sainsbury’s, David Tyler, Președinte Sainbury’s, și Kevin O’Byrne, Director Financiar, își vor menține pozițiile în noua companie. CEO-ul Asda, Roger Burnley, care a lucra 10 ani la Sainsbury’s, va continua să conducă businessul Asda, care va rămâne un brand separat.

Sunt 100% sigur că nu vom închide niciun magazin din cauza acestei tranzacții”a declarat Mike Coupe.

Sainsbury’s

Împreună, Sainsbury și Asda au aproximativ 2800 de magazine, peste 330,000 de angajați și o cotă de piață de 31,4% față de Tesco care are 27,6%.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,865 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Sainsbury’s a cumpărat Asda pentru 7,3 miliarde de dolari
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: