La final de august se dă startul uneia dintre cele mai importante competiții sportive de ciclism din țara noastră: Turul României, sprijinit de Auchan Retail România. Anul acesta se aliniază la start 16 echipe din zece țări: Italia, SUA, Germania, Polonia, Kazakhstan, Republica Cehă, Serbia, Kuwait, Slovacia și România, printre care se numără o echipă procontinentală, 12 continentale și 3 naționale.
Evenimentul începe pe data de 30 august la Timișoara, cu Prezentarea Echipelor, și se termină în data de 5 septembrie la București. Traseul din acest an numără peste 800 de km și trece prin orașe precum Lugoj, Hunedoara, Deva, Orăștie, Sebeș, Sibiu, Agnita, Făgăraș, Râșnov, Brașov, Ploiești.
Organizatorul competiției, Federația Română de Ciclism, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și al Auchan Retail România, sunt bucuroși să ofere iubitorilor ciclismului un eveniment la standardele Uniunii Cicliste Internaționale și așteaptă pe traseul Turului, în punctele de start și de finiș, cât mai mulți suporteri care să-i încurajeze pe cicliști, cu respectarea măsurilor de securitate sanitare specifice acestei perioade. De asemenea, cicliștii amatori sunt așteptați și la cursele adiacente dedicate acestora: 3 curse de copii organizate la Timișoara, Deva și București și renumita competiție King of the Mountain care va avea loc la Păltiniș.
Turul României la ciclism, sprijinit de Auchan Retail
„Turul României este o competiție emblematică pentru ciclismul românesc. Nu este numai o rampă de lansare către lumea bună a ciclismului mondial, dar și un obiectiv pe care ar trebui să-l aibă fiecare ciclist român. În fiecare dintre anii în care nu s-a organizat Turul României, lumea ciclistă a fost mai săracă. Vom face toate eforturile pentru ca Turul României să conteze din ce în ce mai mult. Atât în România, cât și – de ce nu? – în toată Europa”, spune Alex Ciocan, Președintele Federației Române de Ciclism.
„Suntem deja în cel de-al treilea an în care susținem Federația de Ciclism alături de partenerii noștri și ne-am propus să creștem Turul României la un nivel cât mai apropiat de cel al competițiilor consacrate din Europa. În ciuda pandemiei, progresele sunt vizibile, iar construcția evenimentului este una solidă. Suntem onorați să susținem Turul României pe termen lung și ne dorim ca prin acesta să oferim un motiv în plus de mândrie tuturor românilor, întrucât avem parte de un eveniment internațional organizat de țara noastră și care pune în evidență cele mai frumoase zone din România. De asemenea, vrem să transmitem un mesaj și mai puternic de încurajare a unui stil de viață sănătos, atât prin mișcare, cât și prin alimentație, așa cum o facem deja prin comerțul Auchan. Vă invităm să ne bucurăm și să sărbătorim emoția și atmosfera unei competiții care devine tot mai spectaculoasă de la an la an”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan Retail România.
ETAPE, TRASEU ȘI PROGRAM
Ediția din acest an include o etapă de contratimp individual, patru etape de fond și o etapă tip circuit acestea desfășurându-se după următorul program:
- Prolog Timișoara. Marți, 31 august
- Contratimp individual, 4 km
- Start: 18:00 – Parcare Universitatea de Vest
- Finish: 20:00 – Parcare Universitatea de Vest
- Ceremonia de premiere: 20:20 – Parcare Universitatea de Vest
TRASEU: Parcare Universitatea de Vest- B-dul. Vasile Pârvan – întoarcere pasajul Michelangelo – B-dul. Vasile Pârvan – podul Mihai Viteazul – Strada 20 Decembrie 1989 – Piața Iancu Huniade – B-dul I.C. Brătianu – întoarcere la sensul giratoriu –B-dul. I.C. Brătianu – Piața Iancu Huniade – Strada 20 Decembrie 1989 – Bd. C.D. Loga –B-dul Regele Ferdinand I – podul Mihai Viteazul – B-dul. Vasile Pârvan – Parcare Universitate Vest
- Etapa 1. Miercuri, 01 Septembrie 2021
- Fond, Timișoara – Deva, 201km
- Start Festiv: 12:00 – Stadionul Dan Păltinișanu, Timișoara
- Finish: 17:00 – Bulevardul 22 Decembrie, Deva
- Ceremonia de premiere: 17.20 Bulevardul 22 Decembrie, Deva
TRASEU: Traseu Timișoara – Albina – Racovița – Lugoj – Jena – Iaz – Valea Bistrei – Bucova – Sarmisegetuza – Hațeg – Hunedoara – Cristur – Deva
- Etapa 2. Joi, 02 Septembrie 2021
- Fond, Deva – Păltiniș, 155km
- Start Festiv: 12:00 – Bld. 22 Decembrie, Deva
- Finish: 16:30 – Arena Platos, Păltiniș
- Ceremonia de premiere: 16:50 – Arena Platos, Păltiniș
TRASEU: Traseu Deva – Oraștie – Sebeș – Căpâlna – Dobra – Jina – Apoldu de Jos – Saliste – Orlat – Gura Râului – Paltiniș
- Etapa 3. Vineri, 03 Septembrie 2021
- Fond, Sibiu – Poiana Brașov, 187 km
- Start Festiv: 11:00 – Piata Mare, Sibiu
- Finish: 16:00 – Poiana Brașov
- Ceremonia de premiere: 16:20 – Poiana Brașov
TRASEU: Sibiu – Agnita – Dealu Frumos – Făgăraș – Codlea – Cristian – Râșnov – Poiana Brașov
- Etapa 4. Sâmbătă, 04 Septembrie 2021
- Fond, Brașov- București, 159 km
- Start Festiv: 12:00 – Auchan Supermarket, Str. Zaharia Stancu nr.1, Coresi Shopping Resort Brașov
- Finish: 15:30: Alveola Kiseleff, București
- Ceremonia de premiere: 16:00 – Alveola Kiseleff, București
TRASEU: Brașov – Bușteni – Sinaia – Comarnic – Ploiești – Otopeni – București
- Etapa 5. Duminică, 05 Septembrie 2021
- Fond (Circuit), București, 116 km
- Start: 15:00 – București
- Finish: 18:00 – București
- Ceremonia finală de premiere: 18:30 – București
TRASEU: Alveola Kiseleff – Piața Victoriei – Arcul de Triumf – Piața Presei Libere – Sos Kiseleff – Arcul de triumf – Alveola Kiseleff
ECHIPE PARTICIPANTE
În Turul Ciclist al României fiecare echipă este formată din șapte cicliști. Până în prezent și-au confirmat participarea următoarele echipe:
- ANDRONI GIOCATTOLI SIDERMEC – UCI ProTeam – ANS – ITALIA
- WILDLIFE GENERATION PRO CYCLING – UCI Continental Team – USA
- MALOJA PUSHBIKERS – UCI Continental Team – GERMANIA
- GIOTTI VICTORIA SAVINI DUE – UCI Continental Team – ROMÂNIA
- VOSTER ATS TEAM – UCI Continental Team – POLONIA
- HRE MAZOWSZE SERCE POLSKI – UCI Continental Team – POLONIA
- BIKE AID – UCI Continental Team – GERMANIA
- VINO-ASTANA MOTORS – UCI Continental Team – KAZAKHSTAN
- WORK SERVICE – MARCHIOL – DYNATEK – UCI Continental Team – ITALIA
- TUFO – PARDUS PROSTEJOV – UCI Continental Team – REPUBLICA CEHĂ
- D’AMICO – UM TOOLS – UCI Continental Team – ITALIA
- CYCLING ACADEMY TRENCIN – UCI Continental Team – SLOVACIA
- KUWAIT PROCYCLING TEAM – UCI Continental Team – KUWAIT
- POLISH NATIONAL TEAM – Națională – POLONIA
- SERBIA NATIONAL TEAM – Națională – SERBIA
- ROMANIA NATIONAL TEAM – Națională – ROMÂNIA
TRICOURI DISTINCTIVE
Pe parcursul competiției, se vor acorda următoarele tricouri distinctive:
- Tricoul Galben – Cel mai bun ciclist din competiție
- Tricoul Alb – Cel mai bun ciclist sub 23 de ani
- Tricoul Roșu – Cel mai bun ciclist pe puncte
- Tricoul Verde – Cel mai bun cățărător
- Tricoul Albastru – Cel mai bun rutier român
- Tricoul Gri – Cei mai buni în clasamentul pe echipe
Turul României 2021 va fi transmis în direct pe canalul Sport Extra, precum și online, pe site-ul www.turulromaniei.ro și pe paginile de Facebook Turul României și Auchan. De asemenea, retrospectiva fiecărei etape va fi transmisă zilnic, în perioada competiției, pe TVR 1 și Digi Sport.
Turul României sprijinit de Auchan Retail a fost lansat în 1934 de publicația „Sportul Zilnic”, în colaborare cu Federația Română de Ciclism. România a devenit, astfel, a șasea țară din lume care organiza un Tur Ciclist Național pentru amatori, după Belgia (1906), Olanda (1909), Bulgaria (1924), Ungaria (1925) și Polonia (1928). Însă după trei ediții evenimentul a fost pus pe pauză, iar asta s-a repetat de mai multe ori în istoria competiției, care astfel, a ajuns de-abia la ediția cu numărul 54.
Cei mai prolifici câștigători ai tricoului galben de lider în clasamentul general în Turul Ciclist al României sunt doi cicliști români, Constantin Dumitrescu (a câștigat competiția trei ediții consecutiv, în 1954, 1955, 1956) și Mircea Romașcanu (1974, 1983, 1985). Eduard-Michael Grosu, care a câștigat anul trecut competiția, va fi și anul acesta prezent la start pentru a-și apăra tricoul.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail