Analiza realizată de MerchantPro – platformă de soluții Saas pentru e-Commerce – pe datele înregistrate de peste 1500 de magazine online locale arată o creștere de 12,5% în numărul de comenzi și de 22% ca valoare la nivelul anului 2022, comparativ cu 2021. Comparația s-a realizat pe o bază de magazine online care au avut avut operațiuni atât în 2022, cât și în 2021.
Analizând la nivel de lună, comportamentul de achiziție a fluctuat între foarte precaut în luni precum martie, după izbucnirea războiului, când tranzacțiile au crescut cu 5%, până la exuberant, în mai, când evoluția a atins 30% la nivel de tranzacții.
„Dinamica din 2022 a fost în mod evident mai temperată față de anii anteriori, efect al conflictului de la graniță, al crizei energetice și posibilei recesiuni, dar și al concurenței intense. Interesul cumpărătorilor pentru achizițiile online s-a menținut ridicat și continuă să crească, alimentat și de eforturile comercianților de a-i atrage prin condiții din ce în ce mai bune” –precizează Arthur Rădulescu, CEO și fondator MerchantPro.
La nivelul tuturor magazinelor online care folosesc platforma de e-Commerce MerchantPro, inclusiv celor care și-au început activitatea în platformă în 2022, s-au plasat anul trecut comenzi în valoare de aproape 250 de milioane de euro. Comanda medie a fost 56 euro, cu 12% mai mare față de 2021, când se situa la 50 euro.
„Anul trecut au migrat pe platforma MerchantPro mai multe magazine mari, cu activitate complexă și un număr mare de tranzacții. Pentru determinarea tendinței la nivel de piață am exclus aceste magazine. Dacă le luăm în calcul, la nivel de platformă creșterea valorică a fost de 50%. În acest moment platforma MerchantPro susține aproximativ 4% din comerțul online local” –spune Arthur Rădulescu, MerchantPro.
2023, an al investițiilor în UX, optimizare și automatizare în e-Commerce
„Începutul de an este, istoric vorbind, o perioadă cu o dinamică moderată, o lună de așezare și de planificare. Comercianții trag concluziile privind evoluția din anul anterior și privesc către viitor din prisma schimbărilor și investițiilor pe care urmează să le facă” –spune Arthur Rădulescu.
Printre tendințele care se remarcă în 2023, după un an 2022 de consolidare a pieței, sunt investițiile în automatizări, inclusiv pentru integrarea și adopția soluțiilor de inteligență artificială, precum și creșterea performanței magazinelor din perspectiva vizitatorilor, la nivel de storefront.
Automatizarea proceselor vizează reducerea la minim a intervenției umane, creșterea productivității pe fluxurile interne și reducerea riscului de eroare. De aceea, a crescut interesul comercianților față de integrarea în magazinele lor online a unor soluții de optimizare a proceselor și operațiunilor, inclusiv a unor sisteme de inteligență artificială precum precum ChatGPT, Google Translate sau Deepl, care vor permite comercianților să se diferențieze față de competiția lor prin conținut și personalizare.
Îmbunătățirea experienței
De asemenea, antreprenorii din online se orientează către îmbunătățirea experienței vizitatorilor site-ului, cu efect imediat în rata de conversie și vânzări. Din această perspectivă, investițiile în creșterea vitezei de încărcare, în simplificarea procesului de check-out sau a zonei de fulfillment post vânzare sunt tot mai frecvente.
„Direcțiile în care se dezvoltă comerțul online anul acesta sunt două, cu importanță egală din perspectiva comerciantului, dar cu vizibilitate diferită din perspectiva cumpărătorului. Pe de-o parte, schimbările și îmbunătățirea performanțelor site-ului la nivel de UX -viteză de încărcare, simplificare proces de achiziție și fulfillment – sunt resimțite direct de cumpărători și au efect imediat asupra ratei de conversie și implicit a veniturilor. Pe de altă parte, automatizările interne și optimizarea zonei de backend au efect în reducerea costurilor. Estimarea mea este că anul acesta comercianții se vor orienta către investiții în aceste direcții, odată pentru a se alinia cu exigențele cumpărătorilor, precum și pentru a face față presiunii asupra costurilor” –consideră Arthur Rădulescu.
Anul trecut, MerchantPro a investi peste 400.000 euro în MerchantPro Next, un nou storefront dedicat magazinelor de pe platformă. MerchantPro Next cuprinde un sistem deschis de editare a codului HTML&CSS și a template-urilor de randare a conținutului, o suita de teme de design preconfigurate și un modul de creare și personalizare de pagini după principii de design no code. De asemenea, acesta a adus o creștere consistentă a vitezei de încărcare a site-urilor, cu impact direct la nivelul performanței înregistrate pe indicatorii Google Web Core Vitals.
În prezent, aproape 50% dintre magazinele online care funcționează pe platforma MerchantPro utilizează suita de funcționalități MerchantPro Next.
MerchantPro
MerchantPro este un proiect al companiei ShopMania Net, care se adresează antreprenorilor din eCommerce din România și Europa, prin funcționalități competitive de eCommerce, servicii profesioniste de suport și soluții personalizate, adaptate necesităților specific de dezvoltare.
Platforma MerchantPro este folosită la nivel regional, peste 5.000 magazine online utilizându-i funcționalitățile în cei peste 15 ani de prezență pe piață. În ultimii doi ani, MerchantPro și-a consolidat prezența pe piața internă și internațională, cu aproape 2000 de magazine active în România, și un număr în creștere continuă pe piața din Vestul, respectiv sud-estul Europei.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail