Angel Dog, asociația care se ocupă cu formarea câinilor ghizi și câinilor de terapie pentru a le oferi persoanelor cu deficiențe de vedere șansa de a trăi cu independență, siguranță și încredere, își caută parteneri în piața de producție, import și distribuție de hrană și accesorii pentru animale de companie.
Asociația Angel Dog are misiunea de a îmbunătăți viața persoanelor nevăzătoare din România, oferindu-le câini ghid care să le asigure independență și siguranță în mișcare, dar și de a sprijini copii și adulți cu dizabilități prin terapie asistată cu animale, contribuind la sănătatea lor mentală și emoțională.
Totuși, provocările sunt numeroase, întrucât legislația din România privind accesul câinilor ghid este insuficient reglementată, ceea ce îngreunează accesul acestora în spații publice precum magazine, restaurante sau mijloace de transport, unde permisiunea este adesea negociată individual.
Pregătirea unui câine ghid implică un cost ridicat, de până la 15.000 de euro, incluzând hrana de calitate, îngrijirile veterinare și procesul de dresaj. Pentru a acoperi aceste costuri și a continua să aducă un impact pozitiv în comunitate, asociația se bazează în mare măsură pe donații și fonduri private. Angel Dog își asumă rolul de partener de nădejde pentru cei în nevoie, contribuind la construirea unei societăți mai incluzive și mai accesibile.
Un câine-ghid poate reda unui nevăzător încrederea de a ieși în societate, de a deveni complet independent și de a fi mereu în siguranță. La fel de important pentru o persoană lipsită de vedere este suportul emoțional de care avem cu toții nevoie.
Cu ce se ocupă Asociația Angel Dog?
Pregătirea câinilor ghid
Dresajul câinilor pentru ghidarea persoanelor nevăzătoare este un proces complex, care durează aproximativ doi ani.
Câinii sunt selectați cu atenție, de obicei din rase precum labrador, datorită temperamentului echilibrat și capacității lor de a învăța rapid. Acești câini sunt antrenați pentru a ghida persoanele nevăzătoare, permițându-le să se deplaseze în siguranță și să fie mai independente.
Asociația oferă câinii gratuit persoanelor nevăzătoare după finalizarea procesului de instruire.
Tabere pentru nevăzători
Anual, asociația organizează tabere speciale pentru nevăzători și câinii lor. În aceste tabere, participanții lucrează cu câinii în diferite situații practice, învățând cum să se orienteze în viața de zi cu zi. Exercițiile includ traversarea străzilor, orientarea în instituții publice și mersul prin zone aglomerate.
Terapie asistată de animale
Angel Dog oferă și programe de terapie asistată cu câini pentru copii și adulți cu dizabilități sau afecțiuni emoționale. Aceste activități sunt concepute pentru a oferi suport emoțional, îmbunătățirea memoriei, responsabilizare și dezvoltare personală.
Aociația își dorește să găsească parteneri care cred în importanța susținerii tinerilor de a-și găsi propriul drum, cu încredere și în siguranță.
Dacă doriți să fiți parte din călătoria lor, îi puteți contacta oricând la irina.henegar@angeldog.ro sau prin intermediul site-ului www.angeldog.ro.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail