În anul 2012 românii au traversat, pe lângă criza economică, instalată de câțiva ani buni în România, și o criză politică, ambele “fenomene” inducând la nivel perceptiv instabilitate și incertitudine asupra economiei naționale.
Așadar, majoritatea locuitorilor din orașele cu peste 100.000 locuitori (60,5%) consideră că, în anul 2012 comparativ cu 2011, situația economică a țării s-a înrăutățit, conform unui studiu realizat de către MEDNET Marketing Research Center.
Și, chiar dacă percepția majoritară despre economia României este una negativă, există totuși și un procent mic de optimiști. Aceștia reprezintă 5,6% dintre orășenii intervievați care văd o îmbunătățire a situației economice. Între aceste două extreme – cei care consideră că situația economică a țării s-a înrăutățit și cei care consideră că s-a îmbunătățit comparativ cu 2011 – se află 30,8% dintre respondenți care nu văd schimbări demne de semnalat.
Comparativ cu situația economică a țării, la nivel familial, percepția negativă despre situația economică s-a diminuat.
În ceea ce privește comportamentul de consum, 65,8% dintre persoanele intervievate afirmă că pe parcursul anului 2012, comparativ cu 2011, și-au schimbat obiceiurile de consum, fie cumpărând aceleași categorii de produse, dar în cantitate mai mică (34,0%), fie cumpărând produse mai ieftine (21,3%).
Numai 8,5% dintre respondenți au cumpărat aceleași produse ca în 2011, dar în cantitate mai mare, în timp ce 2,0% au cumpărat produse mai puține, dar “mai de calitate” și “mai sănătoase” (produse bio, eco etc.).
Există totuși, un procent suficient de mare de orășeni (34,0%) care declară că NU și-au modificat comportamentul de consum în anul 2012, comparativ cu anul 2011.
Mai mult decât atât, se înregistrează o creștere semnificativă din punct de vedere statistic a celor care nu și-au schimbat stilul de viață de la un an la altul (34,0% în 2012, comparativ cu 22,5% în 2011).
Studiul MEDNET Marketing Research Center a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 23 – 29 noiembrie 2012. Au fost intervievate telefonic 800 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,46%.
Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.