cora România a încheiat un partenierat pentru lansarea serviciului de couponing – CuponReducere.ro

Compania Wave Division, cea mai mare agenție de consumer engagement din România, a semnat un contract de parteneriat cu cora România, unul dintre principalele lanţuri de retail alimentar din România. Parteneriatul vizează acceptarea în reţeaua de magazine cora a cupoanelor de reducere pe care consumatorii le pot găsi și printa de pe site-ul CuponReducere.ro.

IMG-3030

Cupoanele de reducere se regăsesc și în magazinele cora din București și din țară, la rafturile produselor aflate în campanie. Mai mult, pentru a lărgi accesul consumatorilor la cupoanele de reducere acestea vor fi distribuite și prin intermediul ziarului RING, în ziua de vineri, numărul de parteneriate cu alte publicațiile pentru distribuția cupoanelor de reducere urmand să crească.

CuponReducere.ro nu reprezintă doar alegerea unor branduri, ci un instrument de economisire avantajos pentru consumatori dacă îl raportezi la coșul de cumpărături. În același timp serviciul de couponing oferă un nou canal de promovare atât brandurilor, cât și retailerilor. Pentru a atrage segmente noi de consumatori, ne-am propus să largim accesul acestora la cupoanele de reducere. Până în acest moment, consumatorii puteau intra în posesia cupoanelor de reducere doar prin printarea lor de pe platforma CuponReducere.ro. În urma discuțiilor purtate cu producatorii, dar și din înțelegerea nevoilor consumatorilor, am decis să lărgim modalitatea de acces către reduceri, atât pentru producători cât și consumatori prin folosirea unor instrumente offline. Astfel ne-am propus să distribuim 2.400.000 de cupoane prin intermediul ziarului RING și

8500 de cupoane la rafturile produselor aflate în promoție în magazinele cora” a declarat Al Kamara fondator și director de dezvoltare al companiei Wave Division.

Astfel de cupoane sunt foarte cunoscute și frecvent utilizate de cumpărătorii din Europa și SUA, iar studiile de piață arată că, din ce în ce mai mult, consumatorii care navighează pe Internet urmăresc brandurile și recompensele oferite de acestea, precum și cupoanele de reducere pentru încercarea și utilizarea produselor din magazine.

Preocuparea pentru economisire devine din ce în ce mai mult, un comportament generalizat, consumatorii fiind receptivi la orice tip de reducere de care pot beneficia, atunci când achiziționează produsele și brandurile cu care s-au obișnuit sau pe care le apreciază. Acesta este conceptul în baza căruia CuponReducere.ro dezvoltă parteneriate cu lanțuri de retail care să reprezinte nu doar o constantă în viața consumatorilor, ci și un serviciu care să completeze coșul de cumpăraturi lunar pentru fiecare gospodărie. Cupoanele de reducere vin ca un răspuns la nevoia de economisire a românilor, reducând valoarea coșului de cumpărături, iar sumele astfel economisite pot fi alocate pentru achiziționarea de produse din alte categorii, servicii, timp liber etc.

Noi, echipa cora, credem că doar o strategie centrată pe client se poate dovedi de succes pe termen lung. Prin urmare, parteneriatul cu serviciul de couponing CuponReducere.ro este încă o dovadă a faptului că suntem întotdeauna gata să propunem noi mecanisme promoționale care să raspundă preferințelor clienților noștri. De aceea am apreciat modalitatea de orchestrare a mecanismului de către CuponReducere.ro care îi permite clientului să descopere promoția atât la noi în hipermarket, chiar la raft, cât și în publicațiile partenere.Un plus al mecanismului propus de partenerii noștri este conceptul de digital couponing care îi permite clientului să își planifice cumpărăturile online pe platforma CuponReducere.ro. a declarat Beatrix Gottlieb, Director de marketing cora Romania.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,917 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » cora România a încheiat un partenierat pentru lansarea serviciului de couponing – CuponReducere.ro

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: