La aproape un an de la transformarea societății ESSA Sales & Distribution din SRL în SA, un business cu afaceri de 14,3 milioane de euro în 2019, conducerea companiei anunță schimbări în echipa de leadership, începând cu 15 octombrie 2020.
Mai precis, urmând modelul marilor companii ajunse la maturitate, fondatorul și acționarul majoritar al companiei, Eugen Saulea, i-a promovat în board-ul companiei pe Lucian Pavelescu și Andreea Adam, pentru a prelua responsabilitățile majore din cadrul ESSA Group. Prin urmare, de la jumătatea acestei luni (n.r.: octombrie), Andreea Adam va prelua integral reprezentarea ESSA în marile licitații și va fi mandatată să negocieze și să semneze contracte noi sau proiecte strategice.
„Lucian și Andreea au avut un aport deosebit în formarea echipelor și în crearea unei apartenențe la valorile ESSA. Fluctuația de personal este de sub 10% în regiunile pe care acestia le-au coordonat, ceea ne ce arată foarte clar că acolo angajații simt și doresc să facă parte din ESSA”, apreciază Eugen Saulea, fondatorul ESSA Group.
Andreea Adam face parte din grupul de firme ESSA din 2006, iar primul său job a fost de supervisor pe servicii de merchandising în Brașov. Un an mai târziu, ea a fost promovată în poziția de Area Manager, ajungând astfel să gestioneze județe limitrofe orașului său de reședință – respectiv Brașov. Între 2008 și 2010, ea a fost relocată în București, în structura de Client Service Merchandising, ocupând poziția de Manager de Proiect, iar din 2010 a revenit în Brașov unde ocupă poziția de Director Regional pentru Muntenia, Transilvania și Maramureș, prin care coordonează un număr mediu de peste 370 de angajați permanenți. Și care înseamnă 35% din totalul cifrei de afaceri a companiei. În paralel, activitatea sa se împarte între programe de reprezentare socială ale companiei, iar din 2019 face parte din board-ul director ESSA, participând astfel la deciziile majore ale companiei.
Tot de la începutul acestei luni, Lucian Pavelescu va avea mandat deplin în reprezentarea ESSA în cadrul proceselor de achiziții servicii externe precum leasing, utilități, capacitate de depozitare sau curierat.
Lucian Pavelescu lucrează în ESSA Group încă din 2006. A început inițial pe poziția de merchandiser în structura multiclient pentru ca ulterior să fie promovat în rolul de supervisor hybrid, o activitate mixtă de merchandiser și field control, pentru o scurtă perioadă de timp. Între 2009 și 2019 a ocupat poziția de Area Manager, iar din 2012 și până în prezent pe cea de director regional pentru Oltenia, Banat și Crișana, de unde coordonează un număr mediu de 500 de angajați permanenți. O zonă care se traduce prin 25% din cifra de afaceri a companiei ESSA. El are experiență administrativă și operațională la nivel de seniorat în zona serviciilor de merchandising, leasing de personal și servicii logistice. Odată cu schimbarea formei de organizare a companiei, el a devenit membru al Bordului Director ESSA.
„Piața muncii din aceste regiuni este una foarte dificilă, comparabilă cu cea din București. Avem județele Cluj, Timiș, Brașov – în topul zonelor cu cele mai ridicate salarii și cu cea mai mică resursă umană disponibilă pentru programele de tipul celor implementate de ESSA. Din fericire, în județul Timiș și Cluj suntem cu cel mai mare rating pe categoria agențiilor de profil, ceea ce a făcut ca fluctuația de personal să fie minimă și resursa umană disponibilă, în zonă, să ne aleagă ca o primă opțiune atunci când se afla în căutarea unui job. În acest moment, avem toate joburile ocupate și onorăm în proporție de peste 98% toate comenzile de tip project base GOP sau POSM”, explică Eugen Saulea.
Din punct de vedere al volumelor, cele două regiuni generează în cifra de afaceri a companiei mai mult decât aria București (40%), respectiv 60%. „În ceea ce privește imagiena acestora, vorbim despre orașe de top, iar execuția trebuie să fie impecabilă. Din aceasta perspectivă, ESSA are al doilea cel mai mare hub logistic din țară în Cluj. Aici, avem o structură de field management atât pentru componenta operațională, implementări programe merchandising, cât și pentru logistică – depozite de marfă/POSM. În viitorul apropiat, din acest oraș se va deschide un punct de distribuție directă, produse FMCG pentru un mare partener ESSA”, mai spune antreprenorul.
ESSA
Compania ESSA, fondată în 2010, este astăzi unul dintre cei mai mari jucători din piața serviciilor de trade marketing si vanzari din țară. Printre serviciile din portofoliul companiei se numără recrutare si plasare forta de munca, BTL evenimente, servicii management POSM (materiale comunicare), call center si merchandising . În prezent, ESSA oferă servicii în sistem leasing si outsource pentru peste 30 de clienți, furnizori si producatori ce sunt leaderi in categoriile in care ativeaza, dar si pentru marile lanturi de retail precum Carrefour, Auchan, Metro Cash & Carry și Mega Image.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.