Fintech-ul polonez de plăți BLIK intră pe piața din România

Compania BLIK, lider pe piața de sisteme de plăți din Polonia, se lansează în România, a doua cea mai mare piață din Europa Centrală și de Est. BLIK România, compania nou înființată, va dezvolta un sistem unic și inovator de plăți digitale în lei care va aduce o serie de avantaje majore, printre care securitate ridicată și simplificarea plăților, prin generarea și folosirea unui cod individual de șase cifre pentru fiecare tranzacție făcută online. În această primă etapă, operatorul de sistem se va concentra pe implementarea soluției în comerțul electronic.

blik

Sistem de plăți mobile de top

BLIK este un sistem de plăți disponibil în aplicațiile de mobile banking, conectat la un cont bancar pentru care nu este nevoie ca utilizatorul să aibă un card fizic sau virtual. Acesta permite plata în magazine online și la terminale de plată tradiționale, precum și retragerea numerarului de la bancomate. Plata prin BLIK presupune generarea unui cod de șase cifre unic și valabil timp de două minute în aplicația băncii, care este apoi introdus online, la un terminal sau la un bancomat, pentru a iniția tranzacția. Ulterior, fiecare tranzacție este confirmată în aplicația mobilă a băncii.

BLIK este în prezent cea mai populară modalitate de plată din Polonia. În cei 8 ani de prezență pe această piață, BLIK a atras un număr semnificativ de utiliziatori activi și loiali – aproximativ 26 de milioane de aplicații mobile bancare sunt înregistrate în sistemul BLIK și 13 milioane de utilizatori fac plăți în mod regulat în fiecare lună. Din 2015 până la sfârșitul anului 2022, în sistem au fost finalizate aproape 2,8 miliarde de tranzacții în valoare de 78,7 miliarde EUR (371,4 miliarde PLN).

Popularitatea sistemului BLIK

Popularitatea sistemului BLIK în rândul diferitelor grupuri de utilizatori este confirmată și de măsurătorile periodice făcute de compania de analiză a datelor KANTAR. Potrivit acestora, BLIK este cel mai cunoscut brand de plăți fără numerar din Polonia, care prezintă un nivel ridicat de recunoaștere și oferă un mare avantaj față de concurență. La finalul lunii decembrie a anului 2022, 96% dintre utilizatorii aplicațiilor bancare au declarat că sunt familiarizați cu BLIK, iar 49% l-au ales cel mai adesea ca modalitate de tranzacționare. Anul trecut BLIK a înregistrat cel mai mare indice Brand Power care a ajuns la 44%. Acest rezultat este de două ori mai mare față de cel al altor companii cunoscute din categoria sistemelor de plată, precum Mastercard și Visa.

“BLIK este un sistem de plăți care s-a impus în Polonia și a câștigat încrederea a milioane de utilizatori, devenind unul dintre cele mai importante sisteme de plată digitală din Europa. BLIK este conceput pentru a răspunde deopotrivă așteptărilor pe care le au băncile și furnizorii de plăți de pe piețele internaționale. Am ales România deoarece se numără printre țările cu cea mai rapidă creștere economică din Europa. Folosind propria expertiză și modelul de afaceri potrivit, suntem pregătiți să dezvoltăm și în România un sistem de plăți mobile modern și unic la nivel global”, declară Dariusz Mazurkiewicz, Președintele Consiliului de Supraveghere al BLIK România S.A. și Președintele Consiliului Polonez de Administrație al Standardelor de Plăți, operator de plată mobilă BLIK.

Primii pași în România

BLIK România a fost înscrisă în Registrul Comerțului la începutul lunii decembrie a anului trecut. În martie 2023, consiliul de conducere al BLIK România, condus de Ryszard Drużyński’ în calitate de Președinte, va depune o cerere la Banca Națională a României (BNR) pentru aprobarea sistemului de plăți BLIK în lei. Odată cu obținerea avizului legal al autorității de reglementare și demararea operațiunilor, sistemul de plată BLIK va fi decontat în RON și va fi disponibil tuturor cumpărătorilor și emitenților care au un cont BNR deschis, cu acces la sistemul ReGIS.

Strategia companiei pentru România vizează introducerea sistemului de plăți prin cod BLIK pentru toate metodele de tranzacție – online, POS și bancomate. În prima fază, operatorul de sistem se va concentra pe implementarea soluției în comerțul electronic.

România are una dintre cele mai importante economii digitale din Europa Centrală și de Est. Mobile banking-ul și comerțul electronic se află la un nivel foarte înalt de dezvoltare, iar clienții sunt pregătiți și își doresc să folosească servicii de plată moderne. Potrivit Statista, numărul utilizatorilor de comerț electronic din România va crește cu 16%, până la aproape 11 milioane până în 2025 ceea ce înseamnă un adevărat potențial de dezvoltare pentru BLIK. Dorim să le oferim utilizatorilor locali de aplicații mobile bancare o metodă de plată rapidă, confortabilă și, în special, sigură pentru cumpărături online. Suntem siguri că cei care vor folosi BLIK ca sistem de plăți mobile vor deveni utilizatori activi și loiali”, spune Ryszard Drużyński’, Președintele Consiliului de Administrație al BLIK România S.A.

Următorii pași în dezvoltare

În România, compania intenționează să urmeze strategia de dezvoltare a sistemului de plată care a fost testată în Polonia. Aceasta înseamnă că va sprijini toți participanții la ecosistemul de plăți, cu experiență și practici de afaceri dovedite.

Am încheiat luni de muncă intensă care a implicat multe provocări, precum adaptarea sistemului la reglementările și legile în vigoare pe această piață. În acest timp, am avut multe discuții și am dezvoltat o strategie de afaceri adecvată, pe care o vom implementa în următoarele trimestre ale acestui an”, rezumă Ryszard Drużyński’.

BLIK

BLIK este o metodă de plată rapidă și sigură care le permite utilizatorilor să plătească online, la terminalele tradiționale (POS) folosind codul BLIK, precum și să retragă bani de la bancomate. Compania este un partener de afaceri de încredere și sigur. Brandul este deținut de Polish Payment Standard și este co-deținut de cele mai mari bănci din Polonia. O echipă de experți este responsabilă pentru dezvoltarea companiei. Ei au participat la crearea și implementarea de programe inovatoare de plată fără numerar, plăți online și proiecte legate în general de banca electronică și mobilă.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *