În T1 din 2015, românii au efectuat 1,2 milioane de tranzacții online cu cardul prin Netopia mobilPay

Românii au efectuat 1,2 milioane de tranzacţii online cu cardul prin Netopia mobilPay, în primul semestru din 2015, în creştere cu aproximativ 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

credit-card„Circa 25% din totalul tranzacţiilor procesate de companie în primul semestru au fost realizate de pe telefoane şi tablete. Valoarea totală a plăţilor intermediate la jumătatea acestui an a urcat cu peste 70% faţă de primul semestru al lui 2014, ajungând, la finalul lui iunie, până la 65 de milioane euro”, se menţionează în comunicat.

Credit foto: Shutterstock

În ceea ce priveşte suma medie cheltuită la o tranzacţie online, aceasta s-a situat la circa 240 de lei, faţă de 180 lei, valoarea medie pe anul 2014. Cele mai mari plăţi procesate de companie în prima jumătate a lui 2015 au fost pentru achiziţii de servicii şi produse din zona turismului, cu zeci de sume care s-au apropiat sau au depăşit 10.000 euro.

Printre acestea, s-au numărat bilete de avion şi pachete de vacanţă în destinaţii exotice, destinaţii îndepărtate pentru luna de miere, dar şi mobilier sau produse IT&C.

„Consumatorii au tot mai multă încredere în achiziţiile online, iar asta se vede atât în evoluţia la nivel de volum şi valoare a tranzacţiilor, cât şi în numărul de comercianţi pe care i-am atras. Iar faptul că dispozitivele mobile au ajuns să genereze un sfert din totalul plăţilor online ne întăreşte încrederea că românii vor rapiditate, siguranţă şi mobilitate în actul de cumpărare”, declară Antonio Eram, director general şi fondator al Netopia mobilPay.

Paltforma mobilPay a atras, în primele şase luni ale anului, peste 300 de comercianţi noi, din arii diverse, de la turism, la retail sau servicii.

Plăţile online realizate de pe smartphone, prin portofelul digital mobilPay Wallet, au raportat un avans important în prima jumătate a acestui an. Numărul tranzacţiilor procesate prin mobilPay Wallet a crescut cu 300% faţă de primul semestru al lui 2014, în timp ce valoarea lor a urcat cu 20%.

Plăţile cu mobilPay Wallet au fost impulsionate de introducerea opţiunii de achiziţie online a mijloacelor de transport în comun din Alba Iulia, Turda şi Cluj-Napoca şi de implementarea, în premieră, a opţiunii de plată cu portofelul digital într-un hipermarket, la Cora (Şoseaua Alexandriei), dar şi în lanţul de restaurante Chopstix din Capitală. De curând românii îşi pot achita rapid, prin mobilPay Wallet, şi taxa de pod de la Feteşti sau amenzile de circulaţie.

Netopia mobilPay este lider pe piaţa din România în ceea ce priveşte plăţile mobile. Aplicaţia românească s-a situat în top 3 cele mai votate tehnologii în cadrul primei expoziţii dedicate start-up-urilor prezente în centrul mondial al giganţilor din domeniul IT.

Sursa: Agerpres.ro

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,906 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » În T1 din 2015, românii au efectuat 1,2 milioane de tranzacții online cu cardul prin Netopia mobilPay

Spune-ți părerea

  1. […] În T1 din 2015, românii au efectuat 1,2 milioane de tranzacții online cu cardul prin Netopia mobi… […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: