Magister Software a lansat oficial noul program de certificare Magister

001-1Compania Magister Software a lansat oficial noul program de certificare pentru companiile partenere. La eveniment au participat 30 de companii – parteneri cu vechime în rețeaua Magister, dar și nume noi, interesate de noul program de certificare.

Programul de certificare Magister este o inițiativă susținută de Patronatul Comercianților și Servisanților de Case de Marcat din România – singura asociație profesională din domeniul soluțiilor pentru retail. În deschiderea conferinței, domnul Marian Anghelescu, președintele Patronatului, a aplaudat demersul Magister în direcția brevetării profesionale a celor care activează în domeniu, acesta fiind și unul dintre obiectivele prioritare ale activității Patronatului.

„Aș vrea să felicit managerii firmelor care au aderat la această idee, […] manageri care vor sa dea oxigen afacerii lor, dar mai ales felicitările mele sincere pentru tehnicienii care vor constitui o echipă din ce în ce mai numeroasă și mai stabilă profesional în țara aceasta“, a declarat domnul Marian Anghelescu în deschiderea evenimentului.

În a doua parte a evenimentului s-a prezentat platforma de e-learning Magister și rolul central pe care aceasta îl va avea în calificarea personalului, atat în ceea ce privește diseminarea informațiilor cuprinse în curriculum, cât și în procesul de evaluare. Magister Software este prima companie românească din domeniul soluțiilor pentru retail care întreprinde un program de certificare bazat pe un astfel de concept.

Demersul unic al Magister Software este determinat de creșterea constantă a bazei de utilizatori ai platformei software dezvoltate de companie, SmartCash RMS, noul program de certificare vizând să ofere comercianților-utilizatori suport tehnic de înaltă calificare.

Unicitatea programului constă în regimul său deschis și transparent, care în mod inevitabil va duce la creșterea competitivității firmelor înscrise și implicit a calității serviciilor pe care acestea le prestează.

Certificarea firmelor partenere este posibilă pe trei niveluri: Centru de instalare, Centru de training și interventie și Centru de service și suport tehnic. Certificarea pentru unul din cele trei niveluri se va baza strict pe criterii obiective și implicare profesionala astfel încât retailerii care operează cu ajutorul soluțiilor SmartCash să beneficieze de servicii la cele mai înalte standarde de calitate.

Evenimentul de sâmbăta trecută amintește de lansarea din 2005 a programului propriu de certificare a partenerilor Magister și, totodată, reprezintă trecerea la un amplu efort comun de perfecționare profesională a personalului firmelor care oferă servicii pentru soluțiile SmartCash RMS. Astfel, Magister urmează sa pună la dispoziția partenerilor o bază amplă de informații utile pentru activitatea lor cotidiană, o platformă modernă și ușor de utilizat unde pot parcurge lecțiile lunar, cât și un cadru organizat de evaluare, menit să-i ajute să-și monitorizeze progresele în vederea certificării pentru calificările vizate.

Firmele interesate de Programul de Certificare Magister 2013-2014 se mai pot înscrie până pe 15 mai.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,839 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Magister Software a lansat oficial noul program de certificare Magister
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: