Diamant

MasterCard și Samsung prezintă Samsung Pay

Compania globală de tehnologie Samsung Electronics Co., Ltd a prezentat Samsung Pay, un serviciu de plată pe mobil, care le va permite deținătorilor de carduri MasterCard să-și folosească smartphone-ul Samsung Galaxy S6 pentru cumpărăturile de zi cu zi.

Galaxy-S6-edge-Topdown-Gold-Platinum

MasterCard a pus bazele tranzacțiilor digitale securizate, pentru ca utilizatorii să-și poată folosi cardurile oricând, oriunde și oricum doresc. Samsung Pay furnizează o experiență de plată pe mobil sigură și unitară, care va fi disponibilă atât la terminalele contactless, cât și la POS-urile tradiționale.

Pentru deținătorii de carduri și comercianți deopotrivă, acest lucru înseamnă că fiecare plată realizată cu un card MasterCard, de pe Samsung Galaxy S6, va oferi securitatea, beneficiile și garanțiile sporite ale unei tranzacții digitale MasterCard, inclusiv cea mai recentă tehnologie de tokenizare. Posesorii noului smartphone își vor putea utiliza cardul de credit sau de debit MasterCard de la băncile emitente, direct prin Samsung Pay.

Este o perioadă foarte interesantă în evoluția plăților digitale. Având în vedere că utilizatorii se bazează tot mai mult pe dispozitivele mobile în viața de zi cu zi, ne declarăm încântați să colaborăm cu un lider de industrie precum Samsung, pentru a oferi noi opțiuni de plată pentru posesorii cardurilor MasterCard din întreaga lume. Suntem pionieri în inovația comerțului de pe mobil de mai mulți ani și, împreună, livrăm o experiență de plată digitală și simplă, și sigură”, a spus Ed McLaughlin, Chief Emerging Payments Officer în cadrul MasterCard.

MasterCard Digital Enablement Service (MDES) permite utilizarea Samsung Pay de către posesorii de carduri de credit și de debit MasterCard. În construirea unei experiențe de plată securizate, Samsung Pay folosește metode de criptare standardizate pentru a se asigura că tranzacțiile beneficiază din plin de una dintre cele mai sigure tehnologii de plată din lume. Pentru o protecție sporită a utilizatorilor, tranzacțiile prin Samsung Pay încorporează și componente de securitate suplimentare, care includ tokenizarea prin intermediul MDES și autorizarea de plată prin amprentă digitală sau parolă.

Încă de la început, viziunea Samsung în ceea ce privește plățile și comerțul de pe mobil a fost centrată pe securitate, pe o rețea extinsă de acceptare și pe o experiență simplă pentru utilizator. Prin serviciile de tokenizare ale MasterCard, coroborate cu Transmisia unică de Securitate Magnetică (MST) și tehnologiile NFC ale Samsung, Samsung Pay face posibile plățile contactless sigure de pe mobil la majoritatea terminalelor POS NFC sau magnetice tradiționale. Platforma de securitate KNOX dezvoltată de Samsung și autentificarea pe bază de amprentă digitală fac tranzacțiile prin Samsung Pay foarte sigure și ușor de utilizat”, spune Dr. Injong Rhee, Executive Vice President în cadrul Samsung Electronics.

Samsung Pay va fi disponibil utilizatorilor din Statele Unite începând din această vară. MasterCard și Samsung vor face demersuri pentru a lansa Samsung Pay și pe alte piețe globale, inclusiv în Coreea.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,995 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » MasterCard și Samsung prezintă Samsung Pay

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: