PayPoint Romania a anunțat rezultatele pentru anul financiar 2017 – 2018

PayPoint plc, principalul operator de plăţi din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, raportează pentru România rezultate în creștere pentru anul financiar 2017-2018.

PaypointAstfel, în perioada analizată, PayPoint România a înregistrat pe plan local un volum total de 96,4 milioane tranzacţii, în creştere cu 28,6% comparativ cu anul precedent; rezultatul include și aportul companiei Payzone, achiziționată în octombrie 2017.

Evoluția are la bază creşteri semnificative pe toate segmentele din portofoliu, de la plăți facturi (85,3 milioane tranzacții, în creştere cu 26,9%) sau încărcare electronică a cartelelor telefonice preplătite (10,4 milioane tranzacții, în creştere cu 42,8%), până la servicii mai noi, aduse de PayPoint în mediul de retail, în creştere cu 50,5% (transferul de bani, tranzacțiile cu cardul procesate prin POS-urile oferite de PayPoint comercianților parteneri sau cele aferente serviciului PayPoint Colet Expres).

În decursul anului financiar, compania a semnat acorduri cu 28 de noi furnizori parteneri, în portofoliul comun al PayPoint şi Payzone regăsindu-se peste 160 jucători importanți, din industrii tot mai variate. În acest interval, compania s-a axat pe consolidarea poziției în segmentele consacrate și pe dezvoltarea serviciilor noi, cum ar fi POS-urile bancare puse la dispoziția comercianților parteneri pentru încasarea vânzărilor din magazin, serviciu pilot disponibil în peste 400 magazine partenere.

Achiziția Payzone complementează creșterea organică a PayPoint din acest interval. Alături de portofoliul lărgit de parteneri, PayPoint pune la dispoziția consumatorilor și o rețea națională extinsă de puncte de plată sub cele două branduri; astfel, numărul magazinelor partenere a crescut în anul financiar 2017-2018 cu peste 9.000 de puncte de plată, depăşind 20.000 magazine partenere la nivel național, din care peste 8.300 sub brandul Payzone. Compania va continua eforturile de optimizare a rețelei de parteneri, pentru a fi mereu acolo unde consumatorii și furnizorii parteneri au nevoie de prezența unor servicii de plată sigure, rapide și eficiente.

Datele sunt extrase din comunicatul oficial de anunţare a rezultatelor financiare ale PayPoint plc. pentru anul financiar 2017-2018, încheiat la data de 31 martie 2018.

Așa cum menționam la finalul primului semestru, anul acesta va rămâne unul de referință în istoria PayPoint, în special datorită achiziției Payzone și a modului în care aceasta complementează evoluția naturală a companiei. Rezultatul achiziției a venit în completarea creșterii organice de care ne bucurăm pe toate segmentele de interes – acoperire națională, portofoliu, consumatori deserviți şi tranzacții. În perioada următoare vom pune accent pe eficiență și optimizare și vom continua investițiile în tehnologie și servicii noi, consolidându-ne astfel poziția de lider pe piața din România. Inovația tehnologică rămâne un pilon important al strategiei noastre, un pas în acest sens fiind dezvoltarea viitoarei generații de terminale, o soluție integrată ce vine în sprijinul consumatorilor şi comercianților care, printre altele, vor putea plăti şi, respectiv, accepta plăți cu cardul pentru bunurile achiziționate din magazine.”, a declarat Mugur Dogariu, Managing Director PayPoint România.

În Marea Britanie și în România, PayPoint va continua să ofere și să dezvolte produse și servicii care vor îmbunătăți oferta comercianților către consumatori. Vom susține comercianții parteneri prin inovație și servicii de top, pentru a-i ajuta să atingă potențialul afacerilor lor. […] România este o piață ce va beneficia de pe urma unor noi oportunități pe măsură ce, cu timpul,  consumatorii se vor alinia tot mai mult tendințelor din restul Europei, incluzând comerțul electronic, livrarea de colete și soluții pentru plățile cu cardul; pentru fiecare dintre acestea, luând în considerare apanajul rețelei și al brand-ului, PayPoint se află într-o poziție unică pentru a livra cele mai bune soluții”, a declarat Dominic Taylor, Chief Executive al PayPoint plc.

PayPoint România

În România, PayPoint şi-a lansat oficial serviciul de plată a facturilor în numerar sub marcă proprie în august 2008 şi şi-a extins portofoliul de clienți prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare. În prezent, compania are încheiate contracte cu 162 clienți importanți din domeniul telecomunicațiilor, al utilităților, al serviciilor financiare şi nu numai.

 

 

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,973 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » PayPoint Romania a anunțat rezultatele pentru anul financiar 2017 – 2018
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: