SanaGout: În piaţa de servicii de catering corporate, companiile caută servicii complete, flexibile şi personalizate

Despre piaţa serviciilor de catering corporate, cum au evoluat acestea şi care sunt trendurile în această piaţă am stat de vorbă cu Ana Alexandrescu, Directorul General SanaGout, una dintre cele mai dinamice companii de catering.

Cum a evoluat piața serviciilor de catering, mai ales pe zona de corporate, în ultimii 9 ani din experiența SanaGout?

Interesant aș spune. Compania SanaGout a fost fondată acum 9 ani, în 2008, de un grup de cinci antreprenori români. Cei cinci aveau câteva lucruri în comun, iar cel mai important este pasiunea pentru mâncarea sănătoasă. Au identificat oportunitatea de a deschide această afacere, își doreau să intre pe piață cu o mâncare altfel, cu gust, așadar au investit 500.000 de euro. Acum, avem șase acționari, dar aceştia sunt implicați şi în alte afaceri, astfel că SanaGout este coordonată de o echipă specializată.

SanaGout

Referitor la cum au evoluat lucrurile, o să vă vorbesc doar din perspectiva companiei noastre. În acești 9 ani de când suntem pe piață, am organizat peste 10.000 de evenimente și puncte de livrare, ceea ce nu e deloc puțin.

Am trecut prin dezvoltarea pieței de servicii de catering corporate cu toate plusurile și minusurile acestei perioade, deoarece recesiunea economică a fost resimțită din plin în industria noastră. Pe lângă aspectele economice (recesiune și revenire pe creștere), au intervenit cerințele clienților corporativi și ale angajaților lor. Nevoile au devenit mai complexe, așteptările mai ridicate.

Suntem oricum de câțiva ani pe trend-ul alimentației mai sănătoase. Încă înainte de a înființarea companiei SanaGout am făcut un astfel de studiu unde se confirmau tendințele. Așadar, vorbim de nevoia de eficiență și de servicii flexibile, personalizate și impecabile și, în același timp, de produse cu gust, sănătoase, autentice și care să te surprindă.

Presiunea pentru evenimente impecabile a crescut, iar noi știm că mâncarea contribuie definitoriu la percepția asupra reușitei unui eveniment. Evenimentele companiilor au fost și au rămas instrumente importante pentru comunicarea internă a companiilor.

În plus, SanaGout s-a confruntat cu problemele legate de resursele umane, ca multe alte companii, din multe alte industrii – identificarea unor oameni care să facă parte din echipă, să înțeleagă și să rezoneze cu obiectivele noastre. Ne-a luat fix o treime din existența companiei ca să ajungem la o echipă stabilă, dar iată că am reușit. De 6 ani suntem aceiași oameni și se văd și rezultatele.

Ați anunțat de curând creșterea cifrei de afaceri. Într-o piață destul de aglomerată, ce decizii ați luat pentru a ajunge aici?

În primele nouă luni ale anului, compania SanaGout a înregistrat  o creștere de 20% a cifrei de afaceri, pe fondul investițiilor, a abordării unor noi nișe de piață și a specializării angajaților, și estimăm că vom încheia 2017 cu un avans de până la 25%.

În 2015, ne-am regândit complet poziționarea pe piață și, în consecință, strategia de afaceri. Ne-am reorganizat, ne-am asumat o cifră mai mică de afaceri, dar o profitabilitate mai ridicată. Am regândit portofoliul de servicii, am creat produse și programe proprii marca SanaGout, ne-am reorganizat intern și am pus accentul pe eficiență și autenticitate.

Acum, oferim servicii de organizare evenimente complete pe zona corporativă – de la creare de concept la organizare și servicii de catering pentru absolut orice tip de eveniment, inclusiv show-uri culinare. Oferim și pachete de wellbeing și beneficii pentru angajații marilor companii cu rețete proprii și sprijinul unor specialiști în nutriție.

Alte decizii s-au luat la nivelul operațiunilor și investițiilor. De exemplu, în selecția cu mai multă atenție a materiei prime. Noi, la SanaGout, nu folosim produse congelate și facem achiziții cu maxim 48 de ore înainte de livrare sau de eveniment, siguranța alimentară și calitatea primând.

Avem furnizori stabili și de lungă durată şi folosim ingredinte de top. Ne-am bucura dacă am avea mai multe opțiuni locale de unde să ne achiziționăm materia primă la calitatea dorită. Este unul din dezideratele noastre. Dar, vom continua să urmărim piața și pe măsură ce vom identifica noi parteneri, vom crește procentajul furnizorilor locali.

De asemenea, am investit în certificarea serviciilor noastre – HACCP și ISO 2200. Avem tehnologie ultraperformantă: abatitor pentru răcirea rapidă (pentru siguranța alimentară) şi termoboxuri pentru transportul produselor în condiții optime cu grafic strict de igienizare.

Folosim tehnici speciale de preparare – tehnica SOUS VIDE (gătire prin păstrarea valorilor nutritive) și chiar putem găti la locație. La SanaGout, gătim sănătos, fără adaosuri, aditivi, concentrate, premixuri sau mai știu eu ce se folosește acum pe piață. Rămânem loiali principiului pornind de la care a fost fondată compania noastră – că mâncarea  sănătoasă este și gustoasă. Și avem un meniu variat cu peste 2.000 de produse care acoperă orice tip de cerință sau de stil alimentare respectând acest principiu.

Mai mult, avem produse concept, produse proprii, pe care sperăm să le comercializăm în curând în magazine sau HoReCa în urma unor parteneriate la care vom lucra în următoarea perioadă. Mai exact mă refer la o gamă de biscuiți marcă proprie care au un succes nemaipomenit în rândul clienților noștri.

Cum a evoluat cererea de servicii și care sunt tendințele după care vă ghidați în strategia de business?

Nevoia de produse gustoase, dar sănătoase este mai ridicată decât acum 9 ani. Apoi mai este nevoia companiilor de a surprinde plăcut angajații, de a-i ține aproape.

De exemplu, programele SanaGout pentru loializarea angajaților au mult succes în rândul companiilor client. Avem peste 60 de companii la care livrăm lunch box-uri speciale, concept, conform unor nevoi nutriționale, oferite de angajatori angajaților lor ca mulțumire și metodă de loializare.

În contextul în care în anumite industrii retenția resurselor umane este o mare provocare, fluctuația fiind crescută, iar condițiile salariale similare, aceste mici detalii vin că completeze diferitele instrumente de comunicare internă și HR și să facă diferența. Acesta este unul dintre specificurile noastre – avem capacitatea și know how-ul de a sprijini eforturile companiilor pentru a crește productivitatea echipelor și pentru a crește satisfacția oamenilor la locul de muncă prin programe personalizate, unice care implică o alimentație echilibrată.

Mai este nevoia companiilor de a avea un furnizor/ partener care să le ofere servicii complete, foarte bune, cu cât mai puțină bătaie de cap pentru organizarea evenimentelor. De aceea, la SanaGout avem un departament care lucrează și dezvoltă concepte de evenimente proprii fiecărui client, meniul specific aliniat conceptului propus, apoi coordonează implementarea la cel mai mic detaliu. Și, după cum am menționat, putem găti oriunde este nevoie, putem face show culinar, ne ocupăm de absolut toate detaliile logistice, inclusiv de decorațiuni și amenajarea spațiului astfel încât evenimentele să fie un succes.

SanaGout contact

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,829 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » SanaGout: În piaţa de servicii de catering corporate, companiile caută servicii complete, flexibile şi personalizate

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: