Social Innovation Solutions dă startul celei de a doua ediții a programului TRANSFORMATOR

TRANSFORMATOR este un program de transformare de tip accelerator dedicat IMM-urilor si ONG-urilor cu experiență dovedită (minim 3 –  ani maturitate recomandată) care propun soluții sau sunt active în unul sau mai multe din următoarele 10 SDG-uri (Obiective de Dezvoltare Durabilă): Fără sărăcie (1), Sănătate și Bunăstare (3), Educație de calitate (4), Egalitate de gen (5), Apă și sanitație (6), Energie curată și la prețuri accesibile (7), Muncă decentă și creștere economică (8), Orașe și comunități durabile (11), Consum și producție responsabile (12) & Acțiune climatică (13).

Social Innovation Solutions

Beneficiile programului

Programul oferă sprijin business-urilor sau organizațiilor pentru a avea o înțelegere mai bună despre sustenabilitate, a-și dezvolta obiective strategice și/sau a-și transforma modelul de business. Cei 20 de participanți în TRANSFORMATOR vor beneficia de:

  • Audit, consultanță și strategie de sustenabilitate
  • 2 module educaționale
  • Ateliere de sustainable business making, foresight & investment, investment pitch practice & impact investment
  • Acces la peste 50 de investitori, experți și mentori
  • O sesiune individuală de 3 ore cu un Advisory Board
  • Expunere media

Ciprian Stănescu, președinte Social Innovation Solutions, descrie programul ca pe un “portal” atât de necesar pentru ecosistemul românesc:Un viitor sustenabil este singurul pe care ni-l putem permite. Prin TRANSFORMATOR, vrem să creăm, împreună cu partenerii noștri, un mediu propice de dezvoltare pentru business-uri și organizații care activează deja în aria sustenabilității sau își doresc să adauge o componentă de sustenabilitate în strategia lor. Fie că vorbim de diferite industrii de activitate, sustenabilitatea este un concept comun care ar trebui să fie aplicat de la primul până la ultimul nivel.

Experții implicați în program

Printre  mentorii  și  experții  implicați  în  program  se  numără:  Maria  Desmirean,  co-founder Biodeck, Alina Țiplea, Președinte Asociația Merci Charity Boutique & fondator Altrntv Shop, Mihai Zânt, Co-fondator CareerShift, Adelina Dabu, expert afaceri publice și sustenabilitate sau Mircea Ilie, Sustainability Leader, IKEA România.

Înscrierile pentru cea de-a doua ediție a programului se fac până în data de 5 septembrie 2022  prin  completarea  formularului  de  aplicație  aici.  Programul  se  va  desfășura  între septembrie – decembrie 2022. Mai multe detalii pe site-ul TRANSFORMATOR aici.

Printre participanții la prima ediție TRANSFORMATOR se numără: NutriCare, estiverde.ro, Micile  Bucurii,  Asociația  Insipraction,   sau AFostOdată.Net. Unii dintre mentorii și experții implicați  în  prima ediție a programului TRANSFORMATOR au fost: Dragoș Tuță, fondator Ambasada  Sustenabilității  în  România,  Iulian  Cîrciumaru,  Managing  Partner  V7  Capital, Dragoș Anastasiu, owner & CEO Eurolines și fondator Rethink Romania, Andreea Roșca, fondator Romanian Business Leaders, Matei Dumitrescu, partener general ROXA X, Diana Certan, director executiv comunicare și fundraising Fundația Umanitară Concordia.

Întrebată  cum  a  ajutat-o  programul  TRANSFORMATOR,  Roxana  Buzețelu  de  la  Micile Bucurii a răspuns: “să-mi pun ideile multe și mărețe din cap pe foaie și în practică, în primul rând. De idei nu duc lipsă, dar am nevoie de structură și mi se pare că Transformator mi-a oferit foarte multă claritate, în ce direcție trebuie să merg și cum să le abordez.”

TRANSFORMATOR

TRANSFORMATOR este un program dezvoltat de Social Innovation Solutions (SIS) organizație  ce  are  ca  misiune  sa susține indivizi și organizații să înțeleagă transformările viitorului și să dezvolte soluții sustenabile de tehnologie, politici publice și antreprenoriale. SIS organizează mai multe incubatoare și acceleratoare în România și Europa Centrală și de Est, lucrând cu peste 100 de start-ups în fiecare an. De asemenea, SIS dezvoltă mai multe platforme de conversații despre sustenabilitate, trenduri de viitor și economie circulară, ca Future SummitSustainable Futures sau Climate Change Summit și oferă consultanță și programe de executive education în foresight, inovație și sustenabilitate.

TRANSFORMATOR   este   susținut   de   Fundația   Coca-Cola,   cu   sprijinul   Ambasadei Sustenabilității în România și Alterntv Shop.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *