Retailerii români în social media. Bilanțul anului 2012

continut-premiumÎn ultimii ani, mare parte din procesul de comunicare s-a mutat în mediul virtual. Indiferent că este vorba despre prezentarea unor puncte de vedere, exprimarea unor plângeri sau solicitări ori pur şi simplu despre nevoia de socializare, discuţiile online conţin, mai accesibile ca oricând, informaţii cu privire la comportamentul consumatorilor şi la interacţiunea acestora cu brandurile. Mai mult decât atât, o privire atentă asupra convorbirilor online poate duce la identificarea unor percepţii colective diferite faţă de cele anticipate, constituind premisa adoptării unor noi strategii de comunicare.

Retailerii din România au conştientizat şi ei faptul că nu îşi pot manageria reputaţia fără să ia în calcul componenta de social media. Majoritatea sunt prezenţi în social media din dorinţa de a fi mai aproape de consumatori în spaţiul în care aceştia petrec mare parte a timpului, dar şi pentru a disemina conţinut în vederea îndeplinirii obiectivelor de marketing. Dintre aceştia, putem menţiona: Carrefour, Lidl, Penny Market, Cora, Profi, Selgros, Mega Image, Angst, fiecare activând pe cel puţin o reţea socială, cea mai populară fiind Facebook.

Sunt şi retaileri, şi chiar dintre cei mari, care nu numai că nu sunt prezenţi în social media, dar nici nu găsesc comunicarea new media o prioritate, exemplele fiind: Kaufland, Auchan, Metro sau Real.

Prezenţi ei înşişi pe site-urile sociale sau nu, jucătorii din piaţa de retail sunt intens comentaţi pe aceste canale.

MediaIQ a monitorizat şi analizat principalele lanţuri de hipermarketuri din România, urmărind să stabilească gradul de notorietate şi reputaţia acestora.

Dat fiind faptul că unul dintre cei mai importanţi factori cu influenţă asupra comportamentului de consum este preţul, MediaIQ a asociat analiza retailerilor români în social media cu datele statistice referitoare la cei mai ieftini dintre aceştia, conform studiului Shopper Trends 2012- 2013.

Astfel, studiul se focusează pe cei 5 retaileri consideraţi de români ca fiind cei mai ieftini, respectiv: Kaufland, Carrefour, Auchan, Lidl şi Penny Market. Primul cel mai expus brand în social media este Carrefour, cu un total de 3.677 apariţii în discuţiile online, respectiv 33,.90% din totalul menţiunilor celor 5 branduri. Următoarele locuri sunt ocupate de Lidl, cu 3.358 apariţii, Auchan, 1.920, Kaufland cu 1.775 şi Penny Market cu 117.

În cazul fiecărei companii analizate se constată faptul că anul 2012 a adus cu sine o creştere semnificativă a vizibilităţii faţă de anul precedent. A crescut atât numărul articolelor, cât şi numărul surselor care menţionează brandurile.

În ceea ce priveşte distribuţia postărilor online pe canale distincte, categoria Forumuri este cea care le-a găzduit pe cele mai multe, în cazul brandurilor: Kaufland (48,89%) Carrefour (52,70%), Auchan (56,55%) şi Penny Market (38,46%). În cazul Lidl, cele mai multe postări apar pe paginile de Facebook (35,15%) şi în Forumuri (27,24%).

Facebook şi comentariile blogurilor sunt de asemenea canale din social media preferate de consumatori atunci când vine vorba despre discuţii cu privire la lanţurile de hiper sau supermarketuri. În cazul celor 5 branduri, Facebook a fost ales de internauţi în proporţie de peste 10% pentru fiecare marcă în parte, iar comentariile blogurilor de mare trafic, peste 15%.

Pe de altă parte, sursa din social media în care se înregistrează cele mai puţine menţiuni ale brandurilor selectate este reprezentată de comentariile din blogosferă.

Analiza semnalează o dată în plus importanţa social media pentru companii şi aportul de informaţie obţinut prin “ascultarea” conversaţiilor virtuale. Cu atât mai mult în cazul FMCG, discuţiile din online se intensifică, raportându-se un număr considerabil de apariţii ale mărcilor din acest domeniu, dar şi trenduri referitoare la locurile în care acestea îşi pot “întâlni” publicul ţintă, preferinţele consumatorilor, problemele sau nevoile acestora.

Toate aceste date, culese direct de la consumatorul final, sunt cele care oferă într-adevăr feedback relevant companiilor, ajutându-le să îşi evalueaze corect performanţa organizaţională şi să stabilească direcţii de acţiune eficace.

Studiul MediaIQ complet.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,864 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Studii de piata » Retailerii români în social media. Bilanțul anului 2012

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: