Creșterea economiei românești din ultimele 18 luni a rămas fără impact asupra consumatorilor

Economia din statele Uniunii Europene (UE) continuă să se redreseze. Însă crizele din Irak și Ucraina ar putea destabiliza creșterea economică din Europa. Consumatorii europeni își recâștigă și ei încrederea. Acest lucru este reflectat în evoluția indicatorilor pentru așteptările privind starea economiei şi veniturile, şi pentru dorința de cumpărare, în majoritatea țărilor incluse în sondaj. Indicele climatului de consum GfK pentru UE (28 țări) se situează în prezent la 9,1 puncte. Acestea sunt rezultatele sondajului GfK Climatul de consum Europa.

În trimestrul al doilea al anului, dezbaterea din Europa a fost dominată în primul rând de trei subiecte: alegerile europene, întrebarea dacă, la nivel de țări, ar trebui să se continue cu impunerea măsurilor de reducere a cheltuielilor publice sau să se investească în programe economice și crizele din Irak și Ucraina.

dorinta de cumparare T2, 2014

În ciuda tuturor acestor dezbateri și crize, saltul din țările membre ale UE, și ca urmare din întreaga UE, pare să fi fost consolidat. Indexul climatului de consum pentru UE 28 a crescut ușor în trimestrul al doilea, situându-se în prezent la 9,1 puncte. Aceasta este cea mai ridicată valoare înregistrată din aprilie 2008, când indicatorul se situa la 11,9 puncte. Diverșii indicatori prezintă o tendință ascendentă în majoritatea țărilor. Grecii, mai ales, par să considere că ce a fost mai greu a trecut. Comparativ cu începutul anului, consumatorii polonezi și cehi adoptă și ei o atitudine cu mult mai optimistă în ceea ce privește viitorul.

România: creșterea economică nu se simte

Economia românească înregistrează de circa 18 luni o creștere puternică. Se pare însă că acest salt economic nu a avut deocamdată impact asupra consumatorilor. Toți indicatorii continuă să aibă valori negative. Așteptările privind starea economiei se situează în prezent la -10,4 puncte. Este o creștere de circa 7 puncte, comparativ cu luna martie. Însă, în urmă cu un an, indicatorul se afla la un nivel similar, respectiv -16,1 puncte.

Așteptările privind veniturile sunt și ele, cu toate că doar marginal, sub media pe termen lung de zero puncte, situându-se la -0,7 puncte. Ceea ce înseamnă că, comparativ cu luna martie, indicatorul a crescut cu 7,5 puncte. Cu un an în urmă, valoarea era de -5,3 puncte.

În momentul de față, dorința de cumpărare se situează la -14 puncte, respectiv la același nivel ca și în luna martie. Comparativ cu iunie 2013, creșterea înregistrată este, de fapt, de 8,5 puncte. În mai, indicatorul se situa la -8,4 puncte, urcând deci la cea mai ridicată valoare avută din decembrie 2013.

Rezultatele sondajului GfK Climatul de consum Europa au la bază un sondaj al consumatorilor realizat, la solicitarea Comisiei Europene, în toate țările Uniunii Europene. Sunt sondate lunar aproximativ 40.000 de persoane din 28 de țări, reprezentând populația adultă din UE.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *