Studiu Deloitte: Industria băuturilor răcoritoare a contribuit cu peste 3,65 miliarde euro la economia României în perioada 2017-2020

Industria băuturilor răcoritoare a contribuit cu peste 3,65 miliarde euro la economia României în perioada 2017-2020, din care peste 1 miliard de euro valoare adăugată brută directă. De asemenea, în acest interval, contribuția industriei la bugetul de stat se ridică la peste 1 miliard de euro.

deloitte

Credit foto: Shutterstock

Acestea sunt principalele concluzii ale unui amplu studiu realizat de Deloitte România și comandat de ANBR (Asociația Națională a Băuturilor Răcoritoare), care analizează impactul economic și social al industriei băuturilor răcoritoare din România.

Impactul economic al industriei băuturilor răcoritoare din România conform Deloitte

Studiul Impactul economic al industriei băuturilor răcoritoare din România arată că industria de băuturi răcoritoare este în continuă dezvoltare, fapt demonstrat prin dublarea numărului de companii din domeniu active pe piața din România între 2010 și 2019, de la 400 la 800 de companii care îmbuteliază ape minerale, băuturi răcoritoare și băuturi naturale nealcoolice.

Amprenta socio-economică a industriei de băuturi răcoritoare asupra lanțului valoric este amplă și complexă, vizând domenii precum: cultivarea fructelor și a sfeclei de zahăr (provenite de la fermieri și producători locali), producerea de ambalaje (prin prelucrarea unor materii prime precum celuloză, metal, plastic și sticlă), producerea de siropuri, arome sau îndulcitori, depozitarea și transportul produselor, cercetare și dezvoltare pentru a crea produse și servicii inovatoare, industriile creative (publicitate, marketing, software, media), industria de retail sau HORECA.

Studiul <<Impactul economic al industriei băuturilor răcoritoare din România>> confirmă încă o dată faptul că indiferent de dificultățile întâmpinate, fie că vorbim de pandemie, criză economică sau alte provocări, industria băuturilor răcoritoare este un sector stabil, cu o contribuție substanțială nu doar economică, cât și socială. Prioritățile noastre sunt calitatea produselor, sustenabilitatea operațiunilor și dezvoltarea profesională a celor care lucrează în această industrie. An de an, companiile din sectorul nostru continuă să investească, să producă și să se dezvolte în România. Suntem onorați că rezultatele ne confirmă eforturile. Vom continua să contribuim activ la dezvoltarea comunităților în care ne desfășurăm activitatea, generând noi locuri de muncă și oportunități de dezvoltare în aceste comunități”, a declarat Alice Nichita, președinte ANBR.

Contributor substanțial la bugetul de stat

În perioada 2017-2020, contribuția industriei la bugetul de stat se ridică la peste 1 miliard de euro, dintre care:

  • peste 416 milioane euro reprezentând TVA și impozite indirecte
  • peste 310 milioane euro impozit pe venituri (angajați și societăți)
  • 274 milioane euro contribuții de asigurări sociale

Investitor relevant și stabil

Investițiile realizate de industria băuturilor răcoritoare în perioada 2017-2020 au crescut producția de bunuri și servicii în economia românească cu 2.2 miliarde euro, echivalentul a 0.54% din producția din 2020. Mai mult, investițiile din industria băuturilor răcoritoare au crescut cu 916,9 milioane de euro valoarea adăugată brută – echivalentul a 0,46% din valoarea adăugată brută totală din 2020. Ca urmare a investițiilor întreprinse în perioada 2017-2020, veniturile la bugetul de stat au crescut cu aprox. 250 milioane de euro, cu un impact direct al valorii adăugate create de 292,7 milioane euro, conform Deloitte.

Impactul investițiilor realizate între 2017 și 2020 s-a tradus și prin creșterea veniturilor la nivelul tuturor gospodăriilor, ajungând la 320 milioane euro, echivalentul a 0.37% din veniturile din 2020.

Deloitte: Angajator constant și actor social în comunități

În perioada 2017-2020, industria băuturilor răcoritoare a susținut, în medie, anual, peste 70.000 de locuri de muncă (prin efect direct, indirect și indus). De asemenea, fiecare angajat din sectorul băuturilor răcoritoare a susținut, în medie, în acest interval, alte aproximativ 8,5 de locuri de muncă similare în economia națională.

Majoritatea locurilor de muncă create prin intermediul investițiilor industriei băuturilor răcoritoare în perioada 2017 – 2020 au fost în industria prelucrătoare (18,4 mii locuri de muncă), urmată de serviciile de piață (14,8 mii locuri de muncă) și agricultură (9,2 mii locuri de muncă).  Astfel, industria băuturilor răcoritoare a reușit să rămână un angajator constant, inclusiv în perioade marcate de instabilitate sau criză.

deloitte

deloitte


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Un comentariu la „Studiu Deloitte: Industria băuturilor răcoritoare a contribuit cu peste 3,65 miliarde euro la economia României în perioada 2017-2020”

  1. Pingback: Băuturile răcoritoare au contribuit cu 3,65 mld. euro la economia României - FoodBiz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *