În primul trimestru al anului 2018, climatul de consum din Europa a rămas la un nivel relativ stabil. În România, așteptările privind câștigurile și înclinația către cumpărare au continuat, însă, să scadă, conform celui mai recent studiu al GfK.

Credit foto: Shutterstock
Atitudinea consumatorilor europeni se dovedește a fi mai puțin optimistă în primul trimestru al anului 2018, în comparație cu finalul anului trecut. Țările care au înregistrat creșteri puternice la finalul lui 2017 au pierdut acum puncte.
În medie, în toate țările UE, așteptările economice au scăzut în martie 2018 cu 15 puncte. Acest lucru înseamnă că sunt cu două puncte sub nivelul din decembrie 2017. În Franța și Austria, în special, euforia pare să se fi diminuat temporar, în urma încheierii alegerilor. Consumatorii din Cehia și Belgia au o perspectivă mult mai optimistă asupra dezvoltării economice a țărilor lor.
Așteptările privind veniturile au continuat să crească în medie în toată Europa – cu 1,3 puncte în primele trei luni, ajungând la nivelul de 16,3 puncte în luna martie. Consumatorii din Marea Britanie și Bulgaria au avut cele mai optimiste așteptări în privința creșterii salariilor, de plus două cifre pentru acest indicator. Scăderi clare au fost înregistrate în Franța și Spania.
Înclinația spre cumpărare a scăzut în medie în întreaga Uniune Europeană cu 1,3 puncte la începutul anului și s-a stabilizat la nivelul de 19,7 puncte în luna martie. Acest indicator a crescut în special în Cehia (în contrast cu majoritatea celorlalte țări europene) și subliniază atitudinea general pozitivă a consumatorilor din această țară.
România: Așteptările privind câștigurile și înclinația către cumpărare au continuat să scadă

Așteptările românilor privind veniturile se situează pe o spirală descendentă. Valorile au scăzut în continuare, cu o rată dintr-o singură cifră, atingând 4,1 puncte în luna martie – cu 2,6 puncte sub nivelul din decembrie 2017. În martie 2016, acest indicator s-a stabilizat la 33,7 puncte.
Disponiblitatea de a cumpăra a înregistrat o evoluție asemănătoare. În martie a scăzut la -2,7 puncte, cu 2,5 puncte sub nivelul din decembrie 2017.
GfK
GfK este sursa de încredere pentru informații relevante despre piață și consumatori, care permit clienților săi să ia decizii mai inteligente. Peste 13.000 de experți din domeniul studiului de piață își combină pasiunea cu experiența de lungă durată a GfK în știința datelor. Acest lucru permite GfK să furnizeze perspective globale esențiale asociate cu informații despre piețele locale pentru peste 100 de țări. Utilizând tehnologii inovatoare și știința datelor, GfK transformă date de amploare în date inteligente, permițând clienților săi să-și îmbunătățească avantajul competitiv și să îmbogățească experiențele și opțiunile consumatorilor.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.




