Studiu GfK România: Impactul publicității online asupra utilizatorilor de internet

Pentru a înţelege mai bine părerea românilor despre reclamele de pe internet, GfK România a realizat un studiu online. Concluziile evidenţiază impactul mare pe care îl are publicitatea în mediile virtuale asupra noastră.

logo-GfK-nouMarea majoritate, mai precis 8 din 10 români cu acces la Internet, observă aceste reclame, chiar dacă nu dau click pe ele. Mai mult, 28% dintre cei chestionaţi spun că, deşi nu le deschid, sunt influenţaţi de mesajul transmis de ele.

Aproape trei sferturi (73%) cred că sunt prea multe reclame în spaţiul virtual, iar 58% le consideră sâcâietoare. Cu toate acestea, un sfert dintre cei chestionaţi declară că le plac reclamele, iar 15% chiar că au încredere în mesajele promovate prin intermediul lor.

Companiile considerate cele mai potrivite să comunice online prin reclame de către mai bine de 70% dintre respondenţi provin din domenii precum turism şi vacanţe, divertisment, retail şi electronice sau electrocasnice. La polul opus, produsele pentru bebeluşi, băuturile alcoolice şi nealcoolice, suplimentele nutritive, mâncarea şi accesoriile pentru animale de companie sau partidele politice se numără printre cele mai puţin potrivite pentru acest gen de promovare (cu procente de sub 30%).

Studiul a fost realizat online, pe un eşantion de 524 persoane utilizatoare de Internet din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 54 ani.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Depositphotos

Un comentariu la „Studiu GfK România: Impactul publicității online asupra utilizatorilor de internet”

  1. Pingback: Sinteza lunii ianuarie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *