Tetra Pak a dat publicității Raportul de Sustenabilitate 2013

Tetra Pak, lider mondial în soluții de procesare şi ambalare a alimentelor, a dat publicității Raportul de Sustenabilitate 2013. Acesta prezintă o serie de activităţi şi iniţiative derulate la nivel global anul trecut, care demonstrează angajamentul companiei de a-şi dezvolta operațiunile într-un mod responsabil faţă de societate, mediu şi economie.

Logo Tetra PakCâteva exemple de progres ale companiei în 2012 includ:

– Expansiunea programului Dairy Hubs în Bangladesh şi Nicaragua, introdus pentru prima dată în Pakistan, în 2009, proiectul are ca scop îmbunătățirea calității și accesului la laptele materie primă în țările în curs de dezvoltare prin facilitarea interacțiunii directe a micilor fermieri cu procesatorii de lapte.

– Programul Laptele Şcolar a întregistrat o creştere cu peste 30% a numărului total de copii beneficiari. Peste 67 milioane de copii din 60 de ţări beneficiază de lapte sau de alte băuturi nutritive în ambalaje Tetra Pak.

– Peste 26 miliarde de ambalaje de carton cu certificare FSC (Forest Stewardship Council) au fost livrate în 39 de ţări, ceea ce reprezintă o creștere de 43% față de 2011.

– Extinderea gradului de folosire a polimerilor obținuți din surse vegetale pentru producerea sistemelor de închidere şi a capacelor pentru mai mult de 610 de milioane de ambalaje Tetra Pak.

– Au fost reciclate aproape 23% din ambalajele de carton vândute, acesta fiind încă un pas înspre îndeplinirea obiectivului de a avea o rată de reciclare de 40% în 2020.

“Progresele pe care le-am făcut în 2012 sunt rezultatele inovării şi colaborării”, a declarat Dennis Jönsson, Preşedinte și CEO Tetra Pak. “Suntem conştienţi de toate provocările cu care ne confruntăm, dar credem că vom reuşi să facem o diferenţă în ceea ce priveşte viitorul companiei, al industriei şi al societăţii prin găsirea unor noi modalităţi de procesare, ambalare şi distribuţie a alimentelor, prin gestionarea corectă a deşeurilor şi printr-o strânsă colaborare cu partenerii noștri pe tot lanțul de producție și distribuție.”

Raportul Tetra Pak Sustenabilitate 2013 este disponibil http://sustainability.tetrapak.com.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,914 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Servicii » Tetra Pak a dat publicității Raportul de Sustenabilitate 2013
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: