Unlock Market Research și pastel lansează Open Insights, un serviciu care facilitează dialogul rapid și deschis dintre branduri și consumatori

Compania de cercetare Unlock Market Research împreună cu agenția de comunicare pastel lansează Open Insights, un nou program de cercetare și interpretare strategico-creativă, adaptat noului context.  

Open Insights

Open Insights este un instrument de cercetare calitativă cu generare de insight-uri și interpretare strategică și creativă. Programul va pune față în față, într-o conversație live, oamenii din spatele brandurilor și consumatorii reali. Specialiștii de la Unlock Market Research vor interpreta datele, iar echipa pastel va pregăti în baza acestora un set de recomandări strategice și creative pentru o comunicare relevantă.

„Am construit acest program cu gândul la relevanța pe care ne dorim să o vedem în campaniile de comunicare din perioada aceasta. Trăim vremuri în care totul se transformă în jurul nostru, inclusiv publicitatea așa cum o știam noi, o perioadă plină de incertitudine, în care foarte multe comportamente și emoții s-au schimbat peste noapte, influențând astfel schimbări majore în felul în care brand-urile comunică și vor comunica.

De aceea, credem că dincolo de inflația de date și de studii calitative care apar aproape zilnic, avem nevoie de dialoguri sincere cu consumatorii, cu oamenii. La acestea se adaugă interpretarea strategică și creativă, pentru că da, trebuie să ținem cont de vocea consumatorilor care își doresc să fie auziți și înțeleși. În felul acesta, campaniile de comunicare vor putea să ajute cu adevărat la rezolvarea nevoilor de business cu care se confruntă companiile în perioada această”, explică Dana Nae Popa, Managing Director pastel.

O taxă flexibilă pentru Open Insights

Programul poate fi accesat în baza unei taxe flexibile. Companiile care își doresc să acceseze programul “Open Insights” pot plăti taxa pe care o pot susține în perioada aceasta. Atât Unlock, cât și pastel sunt companii preocupate de soarta și viitorul industriei de comunicare, de aceea, programul se va derula cu eforturi susținute din partea amândurora.

„Ca cercetători vedem că există în momentul acesta o abundență de date, de cifre referitoare la ce fac oamenii în plină pandemie: ce și cât cumpără, de unde, la ce au renunțat sau intenționează să renunțe etc. Pentru noi, însă, a fost întotdeauna important să fim aproape de oameni și să îi înțelegem, să mergem dincolo de comportamentele și manifestările exterioare. Iar acum, considerăm că lucrul acesta este mai important ca niciodată. 

De aceea, credem că este vital ca prin demersul cercetării calitative să rămânem conectați la ce simt oamenii, care sunt nevoile, gândurile și trăirile lor profunde. Să fim în permanență în legătură cu oamenii, dincolo de ușile închise, pentru a ști cum să intervenim la timp, când oamenii au nevoie de noi, prin acțiuni relevante și cu impact real in viața lor,” explică Camelia Petrescu, Partener Unlock Market Research.

Contact Open Insights

Companiile care își doresc mai multe detalii sau chiar să experimenteze conversații live cu consumatorii, pot solicita informații suplimentare de la Manuela Silica, Account Director pastel (manuela.silica@pastel.ro) sau de la Camelia Petrescu, Partener Unlock Market Research (camelia.petrescu@unlock-research.com).

Unlock Market Research

Unlock este o companie de know-how și cercetare de piață cu capital 100% românesc, înființată în 2008. Unlock este specializată în studii de strategie de brand și marketing cultural, centrată pe descoperirea de insight-uri despre oameni, categorii și branduri care să contribuie la creșterea business-urilor clienților pentru care lucrează.

La finalul anului 2014 Unlock s-a repoziționat ca agenție de know-how integrat (cercetare de piață, data mining, poziționare de brand, insight generation, consumer trends & innovation), adaptându-se astfel la noile reguli de marketing care vizează raportarea la om în totalitatea sa și nu doar în rol de consumator al unei categorii. Misiunea agenției este să ajute brandurile să crească și să schimbe lumea în bine.

pastel

pastel este o agenție de comunicare cu o abordare strategică și creativă, cu o activitate de 14 ani pe piața din România, peste 5.000 de campanii și proiecte dezvoltate și un portofoliu de clienți din arii diferite, precum auto, FMCG, servicii, industrie, B2B, IT, ONG, retail etc. Agenția și‑a păstrat independența și se mândrește cu acționariatul său 100% feminin și autohton.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Revista retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *