Grupul Auchan finalizează achiziția hipermarketurilor Real în Europa de Est, după ce a integrat și magazinele din Polonia

Potrivit deciziei autorităților de concurență din Polonia din data de 21 ianuarie 2014, Auchan Polonia s-a angajat să cedeze 8 hipermarketuri Real.

02-intrare hipermarket-2După obținerea validării, cu anumite condiții, din partea autorităților de concurență din Polonia, Grupul Auchan a finalizat joi, 6 februarie 2014, ultima parte a acestei operațiuni de creștere externă. Cu aceste 57 hipermarketuri poloneze suplimentare, Auchan ajunge la 85 de hipermarketuri în această țară (deschiderea celui de-al 86-lea hipermarket este prevazută pentru luna martie a anului curent la Lublin) și la un numar de 22.000 de angajați, după primirea celor 11.000 de noi salariați ex-Real.

În anul 2013, Grupul Auchan începuse deja procesul de integrare a celor 2 hipermarketuri din Ucraina (în martie), a celor 16 hipermarketuri din Rusia (în aprilie) și a celor 20 de hipermarketuri din România (în septembrie). Mulțumită implicării puternice a echipelor, transformarea a fost deja finalizată în Rusia și în Ucraina și va fi finalizată până la sfârșitul lunii aprilie și în România. În cele 3 țări, mai mult de 9.000 de noi colaboratori s-au alăturat companiei pe parcursul anului 2013. În Polonia, transformarea se va face intr-o manieră progresivă în lunile ce vor urma. Integrarea rapidă a acestor hipermarketuri se va desfășura în paralel cu procesul de negociere a chiriilor cu proprietarii.

Auchan implementează pas cu pas strategia sa comercială în vechile magazine Real, și, în mod deosebit, o nouă politică de prețuri. Proiectul comercial Auchan răspunde pe deplin nevoilor consumatorilor din aceste țări și întărește poziționarea sa de discounter responsabil, al cărui obiectiv este îmbunătățirea puterii de cumpărare și a calității vieții pentru un numar cât mai mare de clienți.

În data de 30 noiembrie 2012, Grupul Auchan semna un acord cu distribuitorul german METRO GROUP privind achiziția activităților Real în Europa Centrală și de Est, mai precis 95 de hipermarketuri și 13 galerii comerciale în Polonia, România, Ucraina și Rusia.

Grupul Auchan gestionează în prezent un parc de 834 hipermarketuri integrate, din care 267 in Europa Occidentală, 224 în Europa Centrală și de Est și 343 în Asia precum și 362 de centre comerciale, din care 86 în Europa de Est.

Un chestionar pentru cititorii revistei retail-FMCG.ro. Mulţumim!

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG. Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Dacă doriți o estimare a costurilor pentru campania dvs. pe site-ul retail-FMCG.ro, accesaţi pagina de Publicitate.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,955 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail international » Grupul Auchan finalizează achiziția hipermarketurilor Real în Europa de Est, după ce a integrat și magazinele din Polonia
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

  1. […] Grupul Auchan finalizează achiziția hipermarketurilor Real în Europa de Est, după ce a integrat … […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: