În luna aprilie 2022, în retailul alimentar din România au fost deschise, în total, 34 magazine. Acest calcul include doar deschiderile de magazine comunicate oficial. Retailerii care au inaugurat magazine în luna apilie 2022 sunt: Profi, PENNY, cora, Carrefour, Mega Image, Auchan și Lidl.
PENNY
PENNY și-a continuat planul de extindere prin deschiderea a trei noi magazine în Bistrița, județul Bistrița Năsăud, în Sibiu și Livezeni, zona metropolitană a municipiului Târgu Mureș. Cu aceste deschideri, discounterul ajunge la o rețea de 310 magazine la nivel național.
Lidl
Lidl a continuat să investească în Romania și a inaugurat în luna aprilie 2022 un număr de 4 magazine în Timișoara, Ploiești, Săcălaz și Roman. Dintre acestea, trei sunt magazine noi, pentru că magazinul din Roman înlocuiește o unitate situ
cora
cora a continuat să dezvolte cel mai nou concept al său, cora Urban, cu deschiderea a două noi magazine în București. Acestea sunt amplasate pe Strada Lânăriei nr. 90 și pe Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 56- 58 și propun clienților soluții multiple pentru cumpărături rapide – achiziție directă și online, cu ridicare din magazin sau livrare acasă. Cu aceste două deschideri, rețeaua cora Urban ajuge la 5 unități.
Profi
PROFI, retailerul ce deține rețeaua cu cea mai mare acoperire națională și cu cele mai multe magazine din România, a inaugurat în luna aprilie 2022 un singur magazin, în Liești, județul Galați. Unitatea a fost deschisă în format Loco, formatul dedicat zonei rurale.
Carrefour
Carrefour a deschis în luna aprilie 2022 un număr de 2 magazine, ambele sub brandul de retail Express, în Deva – Bulevardul 1 decembrie 1918 și în București, Bulevardul Ion Mihalache.
Mega Image
Mega Image a deschis în luna aprilie 2022 un număr de 4 magazine în București și în Timiș, dintre care 2 sub brandul de retail Mega Image și 2 sub brandul de retail Shop&Go.
Auchan
Auchan a deschis 19 magazine MyAuchan în luna aprilie 2022, toate în benzinăriile Petrom, în virtutea parteneriatului cu rețeaua de benzinării, astfel: un magazin în județul Argeș, unul în Constanța, trei în Covasna, cinci în Harghita, șapte în Iași și două în Tulcea. În total, rețeaua de magazine MyAuchan din Stațiile Petrom numără, la final de aprilie, 176 de unități.
Retailul alimentar din Republica Moldova
Kaufland a continuat investițiile și în Republica Moldova, iar în luna aprilie 2022 retailerul a deschis primul magazin în Municipiul Orhei și cel de-al șaptelea din Republica Moldova. Noul Kaufland Orhei este situat pe strada Mihail Sadoveanu 29, cu un program de lucru între orele 7:30 – 22:00.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail