Freshful NOW, serviciul de livrare ultrarapidă al Freshful by eMAG, acoperă acum integral Bucureștiul

Freshful by eMAG, hipermarketul 100% online, anunță acoperirea integrală a Bucureștiului prin serviciul său de livrare ultrarapidă Freshful NOW, odată cu deschiderea celui de-al șaptelea magazin de tip dark store, în zona Obor. Clienții din toate zonele Capitalei au astfel acces la peste 4.000 de articole, livrate în mai puțin de 30 de minute, prin aplicațiile Glovo și Wolt.

freshful

Freshful NOW completează oferta Freshful cu un format dedicat cumpărăturilor de care clienții au nevoie imediat. Rețeaua de magazine de tip dark store, amplasate în mai multe zone ale Bucureștiului, permite pregătirea comenzilor aproape de clienți și livrarea rapidă a produselor.

„Freshful NOW a pornit de la o nevoie simplă: pe lângă cumpărăturile planificate, există și momente în care clienții au nevoie de câteva produse cât mai repede. Odată cu deschiderea locației din Obor, serviciul este disponibil în toate zonele Bucureștiului. Cele peste jumătate de milion de comenzi de la lansare confirmă interesul pentru acest format și rolul său în cumpărăturile de zi cu zi. Continuăm să dezvoltăm rețeaua Freshful NOW și pregătim extinderea serviciului în alte orașe.”, a declarat Sebastian Cristoiu, Sales & Category Management Director, Freshful.

Comenzi pregătite în mai puțin de trei minute

Modelul operațional pune accent pe viteză și acuratețe: timpul mediu de pregătire a unei comenzi este de sub trei minute, iar rata de acuratețe depășește 99%. Pregătirea rapidă a comenzilor și proximitatea celor șapte locații, situate în zonele Berceni, Militari, Pallady, Unirii, Pipera, Obor și Crângași, susțin livrarea cumpărăturilor în mai puțin de 30 de minute.

Performanța serviciului este ilustrată și de recordurile înregistrate până în prezent: cea mai rapidă livrare Freshful NOW a fost realizată în doar 1 minut și 22 de secunde, în timp ce cea mai mare comandă, plasată în iulie 2026, a avut o valoare de 10.065,98 lei.

Valoarea medie a coșului de cumpărături Freshful NOW este de aproximativ 150 de lei, TVA inclus. O comandă conține, în medie, nouă articole, reprezentând aproximativ 7 produse distincte.

Cumpărături rapide, dintr-o gamă de peste 4.000 de articole

Oferta Freshful NOW acoperă principalele nevoi de consum curent și include fructe și legume, carne și pește, produse congelate, băuturi, produse pentru animale de companie, articole pentru copii, produse de curățenie și alte bunuri de uz casnic.

Serviciul este disponibil exclusiv prin aplicațiile Glovo și Wolt, unde clienții pot selecta produsele și plasa comenzile. Freshful NOW răspunde astfel nevoilor de moment, în timp ce serviciul principal al hipermarketului online oferă o soluție pentru cumpărăturile planificate.

Freshful by eMAG

Companie românească fondată în 2021, Freshful by eMAG este primul hipermarket 100% online din România și oferă clienților săi o gamă variată de produse alimentare și băuturi de larg consum, de la parteneri și producători locali. Freshful vine în sprijinul tuturor celor care vor să economisească timp, printr-un serviciu de livrare în aceeași zi sau programată, pentru un coș complet de cumpărături săptămânale, de la fructe și legume proaspete, carne, pește, pâine proaspătă, lactate și mezeluri, până la produse congelate, băuturi și articole pentru casă. Clienții Freshful pot găsi într-un singur loc o selecție variată de produse locale, internaționale, ECO și BIO, pentru o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos. Freshful livrează din depozitul propriu cu temperatură controlată, folosind mașini frigorifice, direct până la ușa clientului, 7 zile din 7.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *