Concluzii după conferința Retail Revolution

Miercuri, 27 februarie 2013, s-a desfăşurat prima ediţie a evenimentului Retail Revolution, organizat de către Revista BIZ şi Unlock Market Research. Revista retail-FMCG.ro a fost partener media al evenimentului.

Evenimentul a conţinut două sesiuni, una legată de Strategiile de retail de succes din România, iar cealaltă a fost legată de Shopper şi de experienţa acestuia la cumpărături.

Mihnea Radulescu, Senior Project Manager la Compania Roland Berger Strategy Consultants, a arătat de unde poate veni creşterea în piaţa de retail din România. Astfel, până în 2015 piaţa de retail din România va creşte moderat, având ca principal motor expansiunea comerţului modern, mai ales datorită strategiilor de multi-format ale marilor lanţuri de magazine.

Formatele cash&carry şi hypermarket sunt apropape de potenţialul maxim, din punct de vedere al gradului de penetrare în timp ce formatele supermarket (cu accent pe magazinele de proximitate) şi discounter au cel mai mare potenţial de creştere, fiind încă sub media tărilor vest-europene. Doar ponderea încă destul de mare a comertului tradiţional, situat în 2012 la valoarea de 52% din total comerţ, ar putea reprezenta înca o barieră în expansiunea formatului supermarket.

Pentru supermarketuri, suprafaţa magazinelor pare să joace un rol important în profitabilitatea acestora, magazinele mai mici având perfomanţe financiare mai bune.

„Status quo-ul” pieţei de retail din România poate fi schimbat prin dezvoltarea continuă a formatelor şi canalelor de retail, în acest sens Mihnea Rădulescu dând şi câteva exemple: mai multe magazine cu program prelungit, poate chiar non-stop, existenţa produselor ready-to-eat, ataşarea unor platforme de comerţ electronic, magazine pilot sau formate noi, magazine virtuale (de exemplu la metrou) etc

Andreea Vrabie, Innovation&trend Specialist, Unlock Market Research a oferit câteva exemple de retaileri din afară care ofera nu doar o vânzare de produse, ci o adevărată experienţă la cumpărături. Retailerii care pot crea acest tip individualizat de experiență la cumpărături sunt recompensaţi, de obicei, cu clienții fideli.

„Trebuie să ne amintim că oamenii merg la cumpărături la magazin de sute de ani, nu de mii de ani. Oamenii nu caută doar să-şi satisfacă nevoile, ci şi să scape de problemele lor de zi cu zi, pentru a afla noutăţi sau idei și pentru a avea un simţ al comunităţii. Retailerii trebuie să aibă întotdeauna în vedere acest lucru și să ofere cea mai bună experiență de cumpărături”, a spus Andreea Vrabie.

Supermarketul capătă o importanță mai mare pentru cumpărători; proximitatea reprezintă o puternică motivaţie în alegera magazinului; discouterii nu mai au doar un rol funcţional, ei oferind la ora actuală o bogată experienţă la cumpărături, cu beneficii maxime de preţ; cumpărăturile online vin puternic din urmă şi schimbă mentalitatea oamenilor în ceea ce priveşte shopping-ul; offline-ul ar putea deveni doar un loc pentru a experimenta și a lua o decizie de cumpărare, în timp ce cumpărăturile efective se derulează în online. Acestea sunt doar câteva dintre ideiile prezentate de către Adina Vlad, Managing Partner la Unlock Market Research.

Dr. Simona Chirica, Partener Schoenherr Romania a arătat în cadrul conferinţei câteva aspecte practice controversate în aria dreptului imobiliar.

În a doua parte a conferinţei Retail Revolution, Mona Opran, Managing Director la Saatchi & Saatchi X, ne aminteşte că 76% din decizia de cumpărare se ia în magazin, în faţa raftului. „Schimbarea este o provocare, iar marketingul este mai complex ca niciodată. Nu există nici o formulă magică cum să vă puneţi în valoare brandurile. Trebuie să vă modelaţi o strategie unica”, a completat Mona Opran.

„8 din 10 cumpărători din SUA fac research online înainte să cumpere produsele, iar 51% dintre cei care fac acest research cumpără offline”, afirmă Ana Maria Olaru, Strategic Planner CohnandJansen JWT. „Click & Collect” – comanda on-line și ridică cumpărăturile direct de la magazin, „Scan Now, Ship Later” – posibilitatea de a face cumpărături la metrou, de exemplu şi a ridica ulterior cumpărăturile din magazin sau aplicaţiile mobile care vin în ajutorul cumpărătorilor sunt câteva dintre serviciile implementate deja de retaileri.

Irinel Ionescu, Creative Partner la AMPRO Design a descris cum poate fi câştigată bătălia pentru vizibilitate la raft, din unghiul de vedere al unui creator, designer de ambalaje.

Poate cea mai savuroasă dar şi cea mai pătrunzătoare prezentare a avut-o Nicoleta Scarlat, Manager vanzari la Eisberg Romania care ne-a transmis de la bun început un gând ce reflectă perfect realitatea pieţei de retail din România: „Nu cred că a scăzut consumul, a scăzut risipa”.

Nicoleta Scarlat a dat câteva soluţii, utilizând exemple concrete şi a răspuns la întrebările „Ce caută şi ce vor românii acum?”, „Mai contează preţul?”, „Cum se face diferenţierea la raft?”. A concluzionat spunând: „Competitorii sunt parteneri în dezvoltarea categoriei dar şi concurenţi când fac greşeli, în special de trasabilitate, greşeli ce ne pot afecta pe toţi”.

Retail Revolution în imagini.

Pentru un conținut unic, accesați AICI secțiunea Premium.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,830 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Retail national » Concluzii după conferința Retail Revolution
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: