
Deschis în luna noiembrie 2009, magazinul Plus Ocna Mureș a fost, la acel moment, al 87-lea magazin din România al reţelei germane. Magazinul, pentru care s-au investit aproximativ 1,5 milioane de euro, se întindea pe o suprafață totală de 1.000 mp, dintre care 800 mp suprafața de vânzare și 200 mp spații aferente. Construcția de tip „freestander” dispunea și de 75 locuri de parcare.
La momentul actual, terenul pe care s-a aflat magazinul Plus a devenit sursă de aprovizionare pentru locuitorii din Ocna Mureș și din zonele apropiate. Aceștia „pescuiesc”, colectează și comercializează mărfurile înghițite de craterul cu diametrul de 100 metri.
Primăria a cerut aprobare de la conducerea magazinului Plus pentru a curăța zona. Iniţial conducerea rețelei germane a întârziat să ofere un răspuns iar până la aceasta oră nu a emis nicio declarație oficială.
Autorităţile locale au reuşit sâmbătă, 08.01.2011, să izoleze lacul format în craterul de la Ocna Mureş cu un gard de 2 metri pentru a evita producerea unor accidente, dar şi pentru a proteja oraşul.
Reţeaua de tip discount Plus a fost preluată anul trecut de către Lidl, retailer apartinand grupului german Schwarz Group.
Sursa foto: CityNews.ro
Sursa video: ocna-mures.info



Pingback: Cine-o pus retailu’n drum, apoi ăla-i om nebun | Chinezu