Coca-Cola HBC România a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru perioada 2016-2017

Coca-Cola HBC România publică astăzi Raportul de Sustenabilitate pentru perioada 2016 – 2017, care documentează progresele realizate în implementarea practicilor sustenabile în toate procesele și operațiunile sale, atât în relația cu consumatorii, angajații, clienții și furnizorii, cât și în ceea ce privește protecția mediului înconjurător și susținerea comunităților locale.

Coca-Cola„Suntem mândri că responsabilitatea corporativă și sustenabilitatea stau la baza tuturor operațiunilor Coca-Cola HBC în România, dar și în lume. Angajamentul nostru este să ne încurajăm partenerii și să sprijinim comunitățile în care activăm să folosească practici cât mai sustenabile și să acorde o atenție sporită impactului pe care îl au.

Prin acțiunile noastre, urmărim să contribuim la crearea unui real ecosistem al sustenabilității în România, care să includă întregul lanț de valoare generat de Coca-Cola HBC România. Trebuie să înțelegem că discuția în jurul acestei teme nu este doar despre mediu, ci este despre efectele tuturor acțiunilor noastre. Credem că sustenabilitatea se traduce prin grija pentru ceea ce lăsăm în urma noastră. Facem tot posibilul să construim o lume mai bună pentru generațiile următoare”, a declarat Irina Ionescu, Public Affairs & Communication Manager, Coca-Cola HBC România.

Raportul publicat astăzi prezintă demersurile Coca-Cola HBC România, concentrate pe trei piloni majori: protejarea mediului înconjurător, implicarea în comunitate și sprijinirea tinerilor, din care extragem unele dintre cele mai importante rezultate:

  • 91% dintre furnizorii Coca-Cola HBC România sunt locali, susținând astfel economia României.
  • În 2016 și 2017, Coca-Cola HBC România a fost cel mai dorit angajator din domeniul FMCG, conform Catalyst Solutions, și a fost inclusă în Top 10 Cei mai Doriți Angajatori din România.
  • Angajații Coca-Cola HBC și-au dedicat peste 720 de ore pentru acțiuni de voluntariat, implicându-se în proiectele comunitare sprijinite de companie, printre care se numără: reamenajarea și ecologizarea Cascadei Bigăr, plantarea a peste 195.000 de copaci, împădurirea a peste 636.000 de metri pătrați de teren și susținerea dezvoltării profesionale și personale a 3.500 de tineri.
  • Din martie 2017 energia folosită în procesele de producție este din surse regenerabile și curate.
  • În 2017, compania a redus consumul de apă pentru procesele de producție din cele trei fabrici locale cu peste 15% față de anul anterior.
  • În 2017, compania a redus cu 7% nivelul emisiilor celor trei fabrici din România, față de 2015.

Acesta este al patrulea raport de sustenabilitate publicat de Coca-Cola HBC România.

Coca Cola HBC România

Coca‑Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca‑Cola, având vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operațiuni în 28 de țări, servind o populație de aproximativ 590 milioane de oameni. Coca‑Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri și cafea.

Coca-Cola HBC România a fost declarată cea mai responsabilă companie pe plan local în 2016, 2017 și 2018, conform România CSR Index, realizat de agenția de consultanță independentă The Azores. Pe plan local, Coca-Cola HBC România este liderul pieței de băuturi, fiind cel mai mare exportator din domeniu, cu o pondere de aproximativ 30% din exporturile de băuturi.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Revista retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *