Piața neagră de alcool prejudiciază statul cu 2 miliarde de euro pe an

Piața neagră de alcool din România este în continuă creștere, ajungând să reprezinte peste 90% din totalul pieței și să aducă statului un prejudiciu de  aproximativ 2 miliarde de euro pe an. Banii pierduți astfel ar putea rezolva probleme bugetare importante din domenii cheie, precum sănătatea, educația, protecția socială și infrastructura.

alcohoolEste vorba despre cantități enorme  de alcool nefiscalizat  care sunt vâdute anual la tarabe improvizate sau la marginea drumului, prin piețe,  internet sau alte canale de distribuție către consumatori.

Credit foto: Shutterstock

Prin calitatea lor îndoielnică, aceste produse, care nu sunt supuse niciunui control, reprezintă o reală amenințare pentru sănătatea și chiar viața consumatorilor, generând totodată costuri bugetare semnificative.

Evaziunea fiscală are un impact devastator asupra industriei legale, singura care contribuie, prin taxele care le plătește și locurile de munca pe care le oferă, la dezvoltarea economică.

Proliferarea evaziunii fiscale duce și la grave probleme sociale. Este des întâlnit în economia românească tabloul în care o fabrică reprezintă cel mai important angajator pe raza mai multor localități. Prin riscul eșecului unei asemenea afaceri, mii de locuri de muncă sunt puse în pericol, iar aceasta înseamnă în cele mai multe cazuri devastarea unor localități întregi prin lipsirea de orice sursă de venit a locuitorilor.

„Sunt zeci de mii de oameni care își pierd locul de muncă din cauza existenței pieței negre. Asta ca să nu mai vorbim despre uriașul prejudiciu adus statului și de pierderile înregistrate de companiile serioase, plătitoare de taxe. În ritmul acesta vom rămâne fără o industrie românească producătoare de alcool. Cât timp nu ia măsuri, Statul le este complice acestor evazioniști”, a declarat Romulus Dascalu, presedintele Organizatiei Patronale a Industriei Alcoolului si Bauturilor Alcoolice GARANT.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, România ocupă al cincilea loc în topul ţărilor cu cel mai mare consum de alcool pur pe cap de locuitor. Astfel, un român bea 14,4 litri de alcool pur pe an, cantitate care nu reiese din impozitele plătite la bugetul de stat, din cauza existenței pieței nefiscalizate.

Având in vedere cantitatile mari de bauturi neîregistrate si tendința consumatorilor de a-si subevalua consumul în  cadrul sondajelor, consumul real este chiar mai mare.

„Trăim în Raiul băuturilor spirtoase nefiscalizate. Această piață reprezintă sectorul cu cea mai mare evaziune din economia românească. Și asta se întâmplă deși îi semnalăm de ani de zile existența. Uneori am senzația că ne luptăm cu morile de vânt, că Statul nu are urechi să ne audă”, spune Romulus Dascalu, presedintele Organizatiei Patronale a Industriei Alcoolului si Bauturilor Alcoolice GARANT.

Producătorii români și-au arătat în nenumărate rânduri disponibilitatea de a oferi mai multe locuri de muncă și de a produce la întreaga capacitate a fabricilor pe care le dețin. Pentru catoate acestea să fie posibile, există însă o nevoie acută de creştere a eficienţei controalelor în ceea ce priveşte comerţul ilegal și de adoptarea unor măsuri legislative foarte eficiente.

Acest articol a fost redactat de pe noua tabletă Krüger&Matz EDGE1082Detalii despre toate produsele Krüger&Matz găsiţi aici.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Un comentariu la „Piața neagră de alcool prejudiciază statul cu 2 miliarde de euro pe an”

  1. Pingback: Sinteza săptămânii 1 - 5 iunie 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *