Compania Saltempo își completează portofoliul de produse cu gama de produse crud-uscate Delicii din Tradiții

Izvorâte din zone renumite în arta preparării mezelurilor crud-uscate, produsele Saltempo Delicii din Tradiții au completat, la finalul anului trecut, portofoliul de produse al companiei Saltempo, noile produse combinând atât rețete clasice autohtone românești cât și rețete cu origini europene.

Saltempo

„Procesul tehnologic avansat de uscare și afumare lentă cu fum natural din lemn de fag imprimă produselor o aromă și un gust deosebit, transformându-le în adevărate delicatese. În plus, pentru 100g de produs finit s-au procesat între 144g și 180g de carne pentru produse precum: Salam Carpați, Cârnați Miorița, Cârnați Plai, Pastramă, Salam Alpin, Cotlet, Ceafă, Salam Chorizo, Salam Tivoli, Cârnați Pepperoni sau Jambon Speck.

Un coș plin cu Delicii… produse din carne de porc, vită și oaie, feliate și ambalate în caserole care respectă rețete originale, iar calitatea ingredientelor naturale atent selecționate conferă produselor o personalitate puternică și un gust desăvârșit, fiind pe placul celor care preferă varietățile de mezeluri tradiționale clasice, produse curate și de ce nu, exclusiviste”, a declarat Domnul Miltiade – Sorin ISTRATE, administrator și Director General al companiei Saltempo.

Ambalaj inovator

O inovație la gama de produse Saltempo Delicii din Tradiții este modul de ambalare, o metodă relativ recentă și care oferă produselor un aspect premium. Acest tip de ambalaj, datorită proprietății și caracteristilor de a se mula perfect pe suprafața produsului, constituie o bună barieră termică și prelungește durata de valabilitate.

Povestea Saltempo

Prezentă pe piață de aproape 27 de ani, compania Saltempo din Galați, cu acționariat 100% românesc, are o experiență îndelungată în procesarea cărnii de porc, de vită, de oaie și de pasare. În decursul anilor de activitate, Saltempo s-a preocupat în permanență de creșterea calității și diversității produselor.

Produsele Saltempo sunt numeroase și destul de variate ca sortimentație, cuprind atât preparate din carne cum ar fi: șuncă, bacon, specialități, parizere, salamuri, crenvurști, tobe și pateuri, produse vegetale și de post, semipreparate grill, produse românești fabricate după rețete consacrate, produse culinare, produse crud-uscate dar și diverse sortimente de carne tranșată și refrigerată sau carne congelată.

Toate produsele sunt fabricate în Sistem de Management al Calității SR EN ISO 9001 și în Sistem de Management al Siguranței Alimentului SR EN ISO 22000, verificate în conformitate cu Standardul Internațional de Auditare pentru Calitatea și Siguranța Produselor Alimentare IFS Food.

Brandurile Saltempo

Sub brandul Saltempo se află în prezent 4 mărci înregistrate: Saltempo – Prospețime și savoare pentru fiecare; Costache – bucate ca odinioară; Appetit – gust deosebit; Saltempo – Delicii din Tradiții.

Distribuție

Distribuția produselor Saltempo se realizează:

– prin rețeaua de magazine proprii situate în Municipiile Galați și Brăila (un număr de 17 magazine)
– prin retailul tradițional pe un areal important al țării care cuprinde județele Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Constanța, Tulcea.
– prin retailul modern care asigură produselor Saltempo o distribuție la nivel național.

Rețeaua de magazine proprii Saltempo și un concept nou

„Sfârșitul anului 2018 și începutul lui 2019 aduce noutăți pentru rețeaua de magazine Saltempo, care se află într-o continuă expansiune. Astfel, în Galați a fost deja deschis un magazin premium, total schimbat, după un concept nou, situat în apropiere de km 0 al orașului, iar în Brăila urmează să se deschidă, în curând, un astfel de magazin după același concept, tot în apropiere de km 0 al orașului.

Noul magazin întâmpină clienții cu multă „căldură” încă de la intrare, spațiul de vânzare incluzând o vitrină caldă de produse proaspete, pregătite pe loc și servite în zona dedicată sau la pachet, acasă. Acesta reprezintă un concept nou ce va fi extins și către celelalte magazine”, a precizat Domnul Miltiade – Sorin ISTRATE.

De asemenea, produsele Saltempo sunt cerute și apreciate atât în Uniunea Europeană cât și în alte țări precum Republica Moldova. Transportul produselor este asigurat de un parc auto propriu ce cuprinde autofrigorifice cu capacitate de 3.5t și 6.5t având toate dotările și îndeplinind toate cerințele impuse de legislația în domeniu.

În anii următori, compania Saltempo își propune în principal să dezvolte noi game de produse, să extindă arealul de distribuție la nivel național, precum și să intensifice relațiile cu marile rețele de magazine.

Contact Saltempo: office@saltempo.ro

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Revista retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,857 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » Compania Saltempo își completează portofoliul de produse cu gama de produse crud-uscate Delicii din Tradiții

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: