Vânzările Ursus Breweries au crescut de 3 ori mai mult față de piața de bere în prima jumătate a anului 2017, respectiv cu 6% față de creșterea cu 2% a pieței de bere din România.
Anul 2017 a fost important pentru Ursus Breweries, deoarece pe 31 martie 2017 a fost finalizată achiziția de către compania japoneza Asahi a fostelor operațiuni de afaceri și mărci deținute de SABMiller în Europa Centrală și de Est, care include afacerile din Republica Cehă, Republica Slovacă, Polonia, Ungaria și România și alte active conexe (operațiunilor CE).
Ursus Breweries a fost parte a SABMiller, în prezent compania fiind preluată de către Asahi Breweries Europe Ltd. Acest lucru nu a influențat vânzările, acestea fiind în continuă creștere.
Cota de piață în segmentul Modern Trade a Ursus Breweries este de 36%, cu 11 puncte procentuale în fața celui de-al doilea competitor internațional, conform reprezentanților companiei.
„Avem în portofoliu trei mărci foarte puternice pe piața din România. Pe primul loc este Timișoreana, pe al doilea Ciucaș, iar pe al treilea loc este Ursus. De asemenea, suntem lideri de piață în România, cota de piață fiind tot de 35%, cu 5 puncte procentuale în fața celui de-al doilea competitor din România.”, a declarat Tiarnán Ó hAimhirgín, Vicepreședinte de Vânzări & Distribuție UB.
De asemenea, în cursul anului 2017, Ursus Breweries s-a axat pe inovații. Astfel, prima inovație a fost Timișoreana Nepasteurizată, fiind brandul cel mai puternic de pe piață. A doua inovație a apărut la Ciucaș, prin lansarea sticlei de 330 ml. Astfel, Ciucaș a crescut de pe locul 7 pe locul 2 per total pe piața berii din România. A treia inovație este doza de bere Ursus Untold, brandul fiind printre partenerii principali ai festivalului.
Ursus Breweries are un portofoliu diversificat de mărci româneşti autentice cum sunt URSUS, Timişoreana, Ciucaş, Stejar, Azuga, şi branduri internaţionale precum Redd’s, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch şi Pilsner Urquell. În prezent, compania deţine 3 fabrici de bere în Braşov, Buzău şi Timişoara şi o mini-facilitate de producţie în Cluj.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.