VINCON Romania lansează Oțet ARTIZANAL – un nou brand premium

VINCON Romania, unul dintre cei mai mari producători de vin din România, lansează primăvara aceasta un brand nou – Oțet ARTIZANAL.

Oțet ARTIZANAL

Oțetul ARTIZANAL este destinat segmentului premium, fiind obținut exclusiv din vin, printr-o metodă tradițională perfecționată de VINCON Romania în cei peste 30 de ani de tradiție în producerea oțetului. Această metodă presupune fermentația acetică lentă în prezența spiralelor din lemn de fag, urmată de o maturare de cel puțin trei luni, în căzi din lemn de stejar.

„Calitatea este pe primul loc atunci când vine vorba de produsele noastre, indiferent de categoria din care acestea fac parte. De aceea, alegem să folosim metoda clasică de fermentație acetică, metodă care deși presupune un proces lung, laborios și costisitor, garantează obținerea unui oțet de calitate”, a declarat Nicu Mateescu, Director Producție, VINCON Romania.

Denumirea și designul produsului au fost dezvoltate astfel încât să susțină și să întărească în mintea consumatorului faptul că este vorba de un produs premium, de calitate, obținut prin metoda clasică de fermentație. Oțetul este prezentat în recipiente de sticlă cu o formă inedită și cu o etichetă ușor de recunoscut la raft ce evidențiază succint procesul de obținere.

„Designul etichetei evidențiază etapele procesului de obținere a oțetului, fermentația lentă și maturarea în căzi din lemn de stejar, subliniind totodată ingredientele folosite. Astfel, povestea meșteșugului ce stă în spatele Oțetului ARTIZANAL reprezintă garanția unui produs autentic, ce își găsește ușor locul în orice bucătărie, datorită naturaleții sale”, completează Livia Șcrab, Brand Manager, VINCON Romania.

Două sortimente de Oțet ARTIZANAL

Brandul Oțet ARTIZANAL are în componența sa două sortimente, Oțet ARTIZANAL de vin alb și Oțet ARTIZANAL de vin roșu. Ambele produse sunt disponibile în sticle cu capacitatea de 500 de ml, perfecte pentru prepararea salatelor din această perioadă, dar și pentru prepararea sosurilor pe bază de oțet.

VINCON ROMANIA

VINCON ROMANIA este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România. Înființată în anul 1949, compania deține astăzi peste 1500 de hectare cultivate în cea mai mare parte cu viță de vie nobilă, în Regiunea Viticolă a Piemontului de la Curbura Carpaților, în podgorii cu renume – Cotești, Odobești, Panciu – precum și în Huși.

Portofoliul VINCON ROMANIA cuprinde produse din categoriile vin, vinars, băuturi spirtoase și oțet. Brandurile de vin din portofoliul companiei sunt prezente în categoria superpremium, premium, mainstream și economy, brandurile de oțet în categoria premium și economy, iar brandurile de vinars din portofoliu sunt Miorița și Jad.

Cea mai renumită cramă deținută de companie este Crama Beciul Domnesc, construită în secolul al 15-lea – crama monument istoric din patrimoniul cultural al României, unde sunt păstrate peste 100.000 de sticle de vin datând din 1949 până în prezent.

Din 1996 și până în prezent, produsele VINCON ROMANIA au câștigat numeroase medalii la competiții naționale și internaționale.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Revista retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,885 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » FMCG » VINCON Romania lansează Oțet ARTIZANAL – un nou brand premium

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: