Auchan Romania va deschide un magazin în viitorul ansamblu rezidențial One Floreasca City din București

Auchan Romania va deschide împreună cu One United Properties un magazin în viitorul ansamblu rezidențial One Floreasca City din București. One Floreasca City este un proiect imobiliar multifuncțional pe care Auchan Retail Romania și One United Properties îl dezvoltă împreună.

One Floreasca City, ce va fi situat la intersecția dintre strada Mircea Eliade și Calea Floreasca din București, va cuprinde trei componente: fosta fabrică Ford, ce va fi restaurată, modernizată și transformată într-un magazin Auchan, o clădire de birouri clasa A – One Tower – și 3 blocuri de apartamente exclusive – One Mircea Eliade.

Investitorii au acordat atenție specială integrării fostei fabrici Ford, o clădire istorică și un reper pentru cartierul Floreasca. Clădirea datează din 1935 când compania americană a început să producă mașini de lux în București. Proprietatea a fost naționalizată când s-a schimbat regimul și din 1948 a funcționat sub numele de Automatica. Clădirea va fi trasformată într-un centru comercial operat de Auchan Retail România. Pentru a respecta patrimoniul clădirii, investitorul va folosi pentru designul interior mașini de epocă Ford, unele dintre ele produse în perioada interbelică.

Investiția necesară pentru dezvoltarea întregului complex imobiliar este de 100 de milioane de euro. Licitația pentru structura birourilor și a componentelor rezidențiale va fi finalizată în curând, lucrările urmând să înceapă în aprilie 2018. Toate cele trei componente ale proiectului: birou, retail și rezidențial vor fi livrate simultan, în 2020.

Tot în București, retailerul francez anunțase deschiderea unui magazin în Centrul Comercial Bucur Obor, o locație istorică, emblematică pentru comerțul bucureștean, magazin pe care Auchan nu l-a mai deschis la finalul anului, după cum anunțase în august 2017.

One United Properties este un dezvoltator important al clădirilor imobiliare rezidențiale premium și clădirilor de birouri. Compania a fost înființată în 2011, deși fondatorii au construit proiecte rezidențiale împreună din 2006 și au investit în domeniul imobiliar încă din anul 2000.

Auchan Retail România

Auchan Retail România are în portofoliu 33 de hipermarketuri și o rețea de magazine MyAuchan. Cu peste 280.000 mp suprafaţa netă de vânzare, peste 10.000 de angajaţi,  o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

2 comentarii la „Auchan Romania va deschide un magazin în viitorul ansamblu rezidențial One Floreasca City din București”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *