Grupul Carrefour, cel mai mare al doilea retailer mondial, a înregistrat la nivel internațional, în cel de-al treilea trimestru din 2017, o creștere a vânzărilor cu 1,9%, la rate de schimb egale. Creştere de 9,2% a vânzărilor în România, cea mai mare din Europa.
Vânzările like-for like în hipermarketurile Carrefour au scăzut cu 1,7%, în timp ce alte formate au continuat să funcționeze bine, cu o creștere a vânzărilor de 2,2%.
În Europa, vânzările totale au crescut cu 4,9%. Majoritatea țărilor din Europa au fost afectate de reducerea prețurilor la legumele și fructele sezoniere.
În România, vânzările like-for-like au rămas dinamice și au crescut cu 9,2%, aceasta fiind cea mai mare creştere înregistrată de grupul francez în Europa. Acest lucru s-a datorat și finalizării procesului de remodelare a magazinelor BILLA din România, un proces care a durat 7 luni, după achiziţia reţelei de supermarketuri de la Grupul REWE si aprobarea tranzacţiei de către Consiliul Concurenţei.
A doua mare creştere din Europa pentru Grupul Carrefour a înregistrat-o Polonia, ţară în care vânzările au crescut cu 4,4%. Cea mai mare creştere a retailerului a fost înregistrată pe piaţa din Argentina, unde vânzările au crescut cu 17,4%.
Carrefour, în România
În România, Grupul Carrefour numãrã 303 magazine dintre care 32 hipermarketuri ‘Carrefour’, 218 supermarketuri (203 magazine ‘Market’ si 15 magazine ‘Express Orange’), 42 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro. De asemenea, Carrefour mai operează în România si 7 magazine Supeco, un format inedit ce mixează formatul de discounter cu cel de cash&carry şi oferă consumatorilor preţuri mici, cu focus pe categoria de produse proaspete şi de larg consum.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
