Kaufland a demarat construcția primelor 3 magazine din Republica Moldova

Kaufland a demarat în Chișinău construcția primelor 3 magazine din Republica Moldova, ulterior rețeaua va fi extinsă și la nivel național, conform republika.md. Kaufland intenționează să deschidă 15 magazine în țara vecină, 6 dintre ele fiind în Chișinău.

KauflandCompania germană intenționează să investească peste 100 de milioane de euro în primii trei ani de activitate în Republica Moldova. Totodată, vor fi create cel puțin 1.000 de locuri de muncă în următorii 5 ani. În același timp, în viitor compania planifică să investească câte 30-50 de milioane de euro anual.

Anunțul a fost făcut cu ocazia întâlnirii dintre premierul moldovean Pavel Filip și directorul general al companiei Kaufland România, Marco Hößl și directorul proiectului în Moldova, Dona Răpciugă. Întreg proiectul este implementat și coordonat de către Kaufland România.

După deschiderea acestor prime magazine, Kaufland va continua extinderea, intenția fiind de a deschide magazine de minim 2.000 de metri pătrați localizate în orașe cu cel puțin 30.000 de locuitori și cu o arie de acoperire de peste 60.000 de locuitori.

În România, Kaufland aniversează 50 de ani de existență. Retailerul a fost înființat în anul 1968, de la o mică afacere de familie cu 70 de angajați, ajungând astăzi la o rețea internațională de succes. În prezent, retailerul are peste 1.270 de magazine în Europa, aproximativ 148.000 de angajați în 7 țări europene și generează o cifră de afaceri anuală de circa 21,6 miliarde de euro.

Kaufland România

În România, retailerul german este prezent din 2005, iar în acest moment are o rețea de 116 magazine, fiind jucătorul numărul 1 de pe piaţa locală de retail alimentar, cu o cifră de afaceri de 2,134 miliarde euro, în 2016.

Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l și altora:
Vrei să primeşti noutăţile din Retail & FMCG în fiecare dimineaţă pe email?
Alătură-te celor 6,864 cititori fideli!

Te afli aici: Prima pagină: » Retail » Kaufland a demarat construcția primelor 3 magazine din Republica Moldova
Explorează subiecte similare:

Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: