OMV Petrom și Auchan Retail România au inaugurat prima stație modernizată din rețeaua Petrom

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, a inaugurat prima stație modernizată de carburanți din rețeaua Petrom, în colaborare cu Auchan Retail România, în cadrul unui amplu program de modernizare a întregii rețele.

Auchan

Aceasta include culoar rapid de alimentare cu posibilitate de plată cu cardul la pompă. Turul virtual al stației modernizate poate fi urmărit aici.

Investiții de peste 50 de milioane de euro

OMV Petrom și Auchan Retail România, subsidiara din România a Auchan Retail, unul dintre cele mai mari grupuri mondiale de comerț alimentar, au început integrarea magazinelor de proximitate MyAuchan în stațiile de alimentare Petrom. Cele două companii vor investi peste 50 de milioane de euro pentru modernizarea celor ~400 de stații de alimentare Petrom.

În perioada 2021 – 2024, aproximativ 400 de stații de alimentare din rețeaua Petrom amplasate în zone rurale și urbane ale țării vor fi reamenajate atât la interior, cât și la exterior.

„Programul de modernizare a stațiilor de alimentare Petrom demonstrează angajamentul nostru puternic de a face investiții pe termen lung în România și de a oferi energie neîntreruptă și servicii de calitate consumatorilor români. În această perioadă dificilă, investițiile private au un rol semnificativ pentru revenirea economică.”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

„Așteptările și nevoile clienților noștri sunt din ce în ce mai sofisticate, iar eforturile noastre trebuie să fie în aceeași direcție. Cu partenerul nostru, Auchan, aducem experiența supermarketului în stațiile Petrom. Raportul unic calitate/preț accesibil care definește marca Petrom va fi completat cu oferta Auchan de produse convenabile și accesibile non-stop, disponibile în timp ce clienții își alimentează mașinile.” a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

Elemente noi de identitate vizuală

În exteriorul stațiilor Petrom, elementele de identitate vizuală din prezent vor fi înlocuite și se vor efectua lucrări de modernizare în zona pompelor și a serviciilor adiacente (spălătoria auto, alimentarea cu GPL). În plus, vor fi și cinci stații-pilot în cadrul cărora vor fi adăugate soluții de plată cu cardul și cu telefonul mobil la pompă și vor fi implementate culoare rapide pentru alimentare cu carburanți.

„Printr-un mix unic ce reunește alimentarea cu combustibil și un comerț modern cu produsele necesare zi de zi, completat de o serie de servicii profesioniste atât in-store cât și digitale, respectiv o experiență deosebită, magazinele MyAuchan deschise în stațiile Petrom își propun să devină un pasaj util, plăcut și avantajos pentru societatea modernă aflată în permanentă mișcare.

Inaugurăm astăzi prima stație complet modernizată și ne continuăm acest plan ambițios ce presupune remodelări progresive de circa 100 de stații pe an. Suntem bucuroși că diferența Auchan va putea ajunge, grație parteneriatului cu Petrom, în peste 250 de noi localități.“, a declarat Ionuț Ardeleanu, director general Auchan Retail România.

Magazinele de proximitate MyAuchan vor fi integrate în locul spațiilor comerciale existente din stațiile Petrom. Clienții vor găsi pe rafturi peste 2.500 de produse la un raport preț-calitate avantajos, de la alimente premium, incluzând produse gata preparate, cafea proaspătă, produse proaspete (fructe și legume, brutărie, lactate) și alte produse de băcănie, până la produse non-alimentare, precum cosmetice, detergenți, produse pentru bebeluși și accesorii auto.

Parteneriatul OMV Petrom – Auchan Retail România

Cooperarea dintre OMV Petrom și Auchan Retail România, un concept nou pentru piața din România, a început în anul 2017 cu o fază-pilot în care au fost deschise magazine de proximitate MyAuchan în stații de distribuție marca Petrom, atât din zone urbane, cât și în zone rurale din România. În această fază, s-a urmărit testarea modelului de afaceri și evaluarea potențialului acestei colaborări.

În februarie 2019, OMV Petrom și Auchan Retail România au semnat un Memorandum de Înțelegere cu scopul de a analiza extinderea colaborării într-un parteneriat de lungă durată. Memorandumul a fost aprobat de Consiliului Concurenței în luna iulie a anului trecut.

În decembrie 2020, OMV Petrom și Auchan Retail România aveau deschise 22 magazine de proximitate MyAuchan în stațiile de distribuție marca Petrom.

OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 798 benzinării, la sfârșitul lunii septembrie 2020, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, deţine 20,639% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 6,997%, iar 21,353% se tranzactionează liber la Bursa de Valori Bucureşti și la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de 30,4 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2019.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007-2019, compania a alocat aproximativ 66 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

Auchan Retail România

Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, o rețea de 31 de magazine de proximitate MyAuchan, dintre care 22 în stațiile Petrom, și 5 supermarketuri Auchan. Cu peste 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare, o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune celor circa 5 milioane de locuitori din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent. Pe www.auchan.ro, Auchan prezintă clienților peste 25.000 de produse.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *