Retailerul britanic Tesco a econimisit 100 milioane de lire sterline prin iniţiativele sale de a construi eco-magazine sau a le adapta pe cele existente, în lupta de a reduce amprenta de carbon, potrivit lui Lucy Neville-Rolfe, Corporate and Legal Affairs Director, Tesco.
Retailerul deţine mai multe magazine cu emisii de carbon zero, inclusiv unul în Cehia şi se pregăteşte să deschidă altul în Thailanda în cursul acestui an.
Comentând pe baza noilor acţiuni guvernamentale privind protecţia mediului, Rolfe a spus că dacă reglementările sunt introduse, acestea ar trebui să fie clare, simple şi concrete, precizând ca guvernul ar putea introduce norme de planificare pentru a încuraja dezvoltarea de magazine ecologice.
Tesco estimează că 70% dintre emisiile gazelor cu efect de seră se datorează consumatorilor. Drept urmare, compania a etichetat cca. 1.000 de produse din Marea Britanie şi Coreea de Sud, atragând, astfel, atenţia asupra necesităţii reducerii amprentei de carbon.
Sursa: Planet Retail
