Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Carrefour Nederland BV achiziţionează reţeaua de magazine Billa din România, cu câteva condiţii.
Carrefour România a anunţat pe 22 decembrie 2015 semnarea unui acord de achiziţie a societăţii BILLA România, cu Grupul german Rewe. Tranzacţia include cele 86 de supermarketuri Billa România, repartizate pe întreg teritoriul ţării, cu o suprafaţă de vânzare totală de 83.000 de mp.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că în zona geografică Brăila operaţiunea ar putea conduce la consolidarea poziţiei pe piaţă a Carrefour, cu efectul reducerii posibilităţilor de alegere a consumatorilor. În această situaţie, ar fi existat posibilitatea ca tranzacţia să conducă la creşterea preţurilor produselor alimentare în zonă.
Ca urmare, tranzacţia a fost autorizată cu condiţia respectării unor angajamente asumate voluntar de către Carrefour.
Consiliul Concurenţei: Carrefour va cesiona două magazine Carrefour Market şi un magazin Billa
Astfel, Carrefour şi-a luat angajamentul de a cesiona trei supermarketuri active pe piaţa din Brăila, respectiv două magazine Carrefour Market şi un magazin Billa, al căror angajati, echipamente și intreaga activitatea vor fi transferate către un alt operator.
De asemenea, Carrefour s-a angajat să nu se implice în activităţile cesionate pe o perioadă semnificativă, de cel puţin 10 ani.
Cesiunea va fi realizată ca un transfer de activitate continuă fără întreruperea activității, pentru fiecare magazin în parte sau pentru toate împreună. Totodată, Carrefour va depune toate eforturile pentru a menține viabilitatea economică și competitivitatea activității destinată cesionării.
Carrefour va avea obligaţia de a pune la dispoziția Consiliului Concurenței informații referitoare la potențialii cumpărători, dar şi să obțină acordul prealabil al autorităţii de concurenţă referitor la cumpărătorul desemnat.
În celelalte zone analizate nu au fost identificate îngrijorări concurenţiale având în vedere că există mai mulţi concurenţi alternativi pe aceste pieţe.
Pe parcursul procesului de analiză a tranzacţiei, Consiliul Concurenţei a solicitat părţilor interesate să prezinte observaţii sau opinii atât în legătură cu operaţiunea de concentrare economică notificată, cât şi referilor la angajamentele propuse de către Carrefour.
Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu mai ridică obstacole semnificative în calea concurentei efective, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante pe pieţele relevante identificate.
Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe site-ul instituţiei după ce vor fi eliminate informaţile cu caracter confidenţial.
Prin această achiziţie,Carrefour devine primul operator de supermarketuri din România. În România, Grupul număra 191 de magazine dintre care 29 hipermarketuri, 108 supermarketuri Market, 43 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’ și un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.