După decizia fără precedent a Consiliului Concurenţei din această săptămână de a sancţiona 4 retaileri alimentari (Metro, real, Selgros şi Mega Image) şi 21 de furnizori ai acestora, cu amenzi în valoare totală de peste 35 de milioane de euro, au început să apară primele reacţii oficiale ale celor implicaţi.
Dintre acestea, iată declaraţia oficială a retailerului Selgros Cash & Carry România, cu privire la decizia Consiliului Concurenţei:
„Selgros Cash & Carry SRL a luat act cu surprindere de decizia Consiliului Concurenței de sancționare a companiei noastre împreună cu alte companii de pe piața de retail din România. Respingem categoric acuzațiile Consiliului Concurenței care a luat această decizie fără o minimă analiză economică, deși regulile de concurență nu pot fi aplicate în absența identificării și evaluării realităților economice.
Menționăm că Selgros Cash & Carry SRL a pus la dispoziția Consiliului Concurenței și o expertiză din care rezultă neîndoielnic că în situațiile investigate clienții Selgros Cash & Carry SRL au beneficiat de prețuri mai mici decât prețurile de piață.
Așteptăm motivarea acestei decizii pentru a putea lua măsurile juridice ce se impun împotriva acesteia.”
Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei având ca obiect întelegeri pentru fixarea preţurilor între retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora (lista completă cu companiile sancţionate, aici), în perioada 2005-2009. n urma investigaţiei, a fost sanctionată încălcarea legii concurenţei atât pentru stabilirea preţurilor de revânzare (de raft), cât şi pentru comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor.
Credit Foto: shutterstock.com
Consiliul Concurenţei a constatat că preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un pret fix sau minim. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.
La sfârşitul anului trecut, Consiliul Concurenţei a declanşat o nouă investigaţie, care vizeaza posibila încălcare a regulilor de concurenţă naţionale şi comunitare de alte lanţuri de retail din România şi anume Auchan România SA, Carrefour România SA, România Hypermarche SA (Cora), Kaufland România SCS şi furnizori ai acestora. În cadrul investigaţiei declanşate, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate, documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii aflându-se în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.