În contextul în care piața de retail mondială are toate șansele să se schimbe în următorii 5 ani mai mult decât s-a schimbat în ultimii 50 de ani, retailerul de mâine va fi mai mult ca oricând influențat de comportamentul, nevoile și cererea clientului, iar una dintre provocări pentru un retailer este și va fi gestionarea numerarului în magazine.
În România, piața se bazează, în mare măsură, pe plățile în numerar, situându-se pe locul 3 în Uniunea Europeană din acest punct de vedere, cu o pondere de 93%. Chiar dacă majoritatea cifrelor cheie din România indică rate de creștere semnificative, nivelele absolute sunt încă în mod considerabil sub media UE. Acest lucru este valabil pentru bancomate (locul 14 în UE), POS-uri (locul 28) și numărul de carduri emise (locul 28) pe cap de locuitor.
De asemenea, România înregistrează cel mai scăzut nivel din UE din punct de vedere al numărului persoanelor care dețin un cont bancar, acesta fiind unul dintre motivele introducerii plăților mobile în țară în efortul de a crește numărul celor care au acces la modalități moderne de plată.
În acest context, plata cu numerarul în magazine nu dă semne că „va muri” foarte curând, ci va rezista, motiv pentru care automatizarea proceselor de numerar rămâne un aspect foarte important pentru comercianții care își doresc să-și sporească eficiența, să îmbunătățească siguranța numerarului, să reducă stresul personalului în legătură cu procesarea numerarului și să elibereze timp și resurse pentru a oferi clienților experiențe mai bune la cumpărături.
CashInfinity sau cum poate tehnologia să aducă schimbarea în retail
O astfel de soluție automată este CashInfinity, cel mai avantajos sistem de gestionare a numerarului, un sistem cu o flexibilitate și posibilități de extindere remarcabile pentru retaileri, ce se potrivește oricărui magazin, indiferent de dimensiuni, pe diferite segmente de afaceri și oricărui plan de investiții.
„Este un mit faptul că plata cu numerarul este un proces mai scump, acesta fiind, de fapt, situat undeva la mijloc între toate tipurile de plăți disponibile în prezent. Există tranzacții mai ieftine, cum sunt debiturile directe din contul bancar, dar sunt și tranzacții foarte scumpe, precum cele efectuate prin PayPal.
Cred cu tărie că plata cu numerar are un preț, iar noi deținem tehnologia – soluția CashInfinity este una dintre ele – prin care putem reduce acest preț, astfel încât numerarul să devină una dintre cele mai ieftine tranzacții din lume,” a declarat Hagen Hoehl, Head of Retail EME – Glory Global Solutions, compania care dezvoltă soluția de cash management CashInfinity, promovată în România prin compania ROPECO.
Printre cele mai importante avantaje ale soluției CashInfinity se regăsesc: reducerea costurilor de gestionare a numerarului (inclusiv optimizarea necesarului de monede), optimizarea cash flow-ului, securitatea procesului, diminuarea şi chiar înlăturarea risculului privind furtul intern.
Concepută să revoluționeze atât front office-ul, cât și back office-ul unei companii, soluţia CashInfinity înglobează cea mai nouă generaţie de echipamente destinate optimizării fluxurilor de numerar din retail.
Ce ne rezervă viitorul?
„Una dintre cele mai importante tendințe în retail și, totodată, una dintre cele mai mari amenințări pentru retail este, desigur, canalul de vânzări online, adică trecem de la magazine fizice la comenzile online. Vor exista în continuare plăți online pentru anumite produse, însă destul de mulți consumatori nu au încă încredere în sistemul de plată online, le este frică să-și folosească propriile detalii de pe card în tranzacțiile online, iar adevărul este că vedem mai multe fraude în cazul plăților online decât cele din magazinele fizice cu numerar.
Da, este necesar să avem disponibile noile plăți, odată cu dezvoltarea noilor canale de vânzări dar este necesar să păstrăm și plățile prin numerar și să vedem cum putem combina comenzile online cu plățile prin numerar. Există tehnologii care pot face acest lucru, astfel încât să atragi cât mai mulți consumatori către canalul de vânzări online și să le oferi atât plata online cât și plata cu numerar,” a declarat Hagen Hoehl.
CashInfinity este o soluție versatilă și flexibilă pentru domeniul retail adaptându-se la orice dimensiuni ale unui magazin sau la oricare segment de piață. Aceasta oferă posibilitatea de a optimiza managementul numerarului din retail – de la casier si zone self-checkout, până la companiile CIT și bănci.
Potrivit studiului Retail Cash Automation 2018, autorul campaniei de cercetare strategică și consultanță RBR, Glory Global Solution este lider pe piața mondială a soluțiilor de cash management cu cota de piață de 41%.
„Glory Global Solutions este o companie care se concentrează pe soluții de management și reciclare a numerarului cu ajutorul cărora retailerii pot să economisească bani, pe de-o parte, iar pe de altă parte să economisească timp. Soluțiile noastre ajută retailerii să se concentreze mai mult pe client, un lucru foarte important pentru business.
O parte dintre consumatori migrează către online pentru că acolo primesc mai mult suport decât în magazinul fizic. Cum putem crea un sprijin solid în magazine? Prin eliberarea personalului de sarcini stupide, stresante și consumatoare de timp precum numărarea și sortarea banilor.
De asemenea, soluțiile noastre tehnologice pot oferi modalități noi de a rentabiliza afacerea: poți avea un singur angajat într-un magazin cu plata în numerar, în condiții de siguranță a plăților sau poți avea un magazin fără personal unde clientul își scanează singur produsele și poate decide singur cum plătește: cu cardul bancar sau cash. De ce nu?
Acestea sunt zonele în care compania Glory Global Solutions poate ajuta în construirea magazinelor viitorului,” a încheiat Hagen Hoehl. Întreg interviul, realizat de publicația Wall-Street.ro, în cadrul evenimentului EXPO SHOP – Future Retail Solutions, îl puteți vedea aici:
ROPECO, compania care promovează în România soluția de cash management CAshInfinity, oferă soluţii şi echipamente în domeniul procesării de numerar şi a plăţilor electronice care înglobează o înaltă tehnologie testată cu succes la nivel mondial.
ROPECO este, conform Camerei de Comerţ şi Industrie a României, compania cu cea mai mare cifră de afaceri, în 2016, din categoria Comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente de birou.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.