Cel mai recent studiu ROADS, realizat de către IAB Romania si PwC Romania, arată că piața de publicitate online din România a avut în anul 2014 o valoare raportată de companiile participante de 112.824.515 lei, adică 25,4 mil. Euro la un curs mediu anual de 4,4446 lei/euro.
S-a consemnat o creștere în termeni reali, de 7% faţă de anul precedent la nivel anual (luând în calcul doar companiile care au participat la studiu în toate cele 4 semestre din 2013 şi 2014).
Credit foto: Shutterstock
“Cred că dacă la această creștere naturală de 7% în termeni reali mai adăugăm şi rezultatele unor viitoare eforturi de industrie, în următorii doi ani vom putea avea şi o creștere de două cifre. Pentru a ajunge acolo ne propunem sa avem o mai mare implicare in acest tip de activități din partea cât mai multor actori din aceasta piață”, a declarat Ionuț Oprea, Președinte al Asociației IAB Romania
În ambele semestre din 2014, formatele publicitare de tip display au rămas cele mai populare segmente ale publicității online, acestea fiind urmate de content sponsorships.
“Piața media din România, în general, și segmentul publicității online, în special, se confruntă în continuare cu diverse provocări. Potențial de creștere există, pentru că traversăm o perioadă de accelerare a creșterii economice, când jucătorii se luptă pentru câștigarea cotei de piață, însă este nevoie de inovație la nivelul publisherilor online pentru a reuși să monetizeze interesul crescut al advertiserilor.
De asemenea, există loc de îmbunătățire a modelului de afaceri al publisherilor online şi de optimizare a procesului de vânzare. S-a observat de asemenea faptul că în ultimii doi ani au început să câștige teren segmentele de mobile şi video advertising, odată cu dezvoltarea accelerată a Internetului mobil si a interconectării accentuate a dispozitivelor inteligente. Acestea sunt zone asupra cărora publisherii trebuie să se concentreze îndeosebi, pentru a crea conținut de calitate și a capitaliza oportunitățile de piață”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanță pentru Management, PwC România.
Printre industriile care au condus topul investițiilor în publicitatea online în a doua jumătate a anului 2014, se numără: Telecomunicații, pentru al șaselea an consecutiv lider pe piață, secondat de Drinks și Online retail. Retailul online ajunge astfel în premieră pe locul trei în topul consumului de publicitate online, depășind segmentul Auto care deținuse locul al treilea la nivel de volum în primul semestru al anului 2014.
2014 este al 8-lea an in care IAB Romania și PwC Romania realizează acest studiu, rapoartele pentru întreaga perioadă fiind disponibile tuturor membrilor asociației IAB Romania, precum şi celor care aleg sa devină membri ai asociației în perioada următoare. Raportul complet pentru cel de-al doilea semestru 2014 precum și pentru întregul an 2014 va fi disponibil în luna iunie 2015.
Acest articol a fost redactat de pe noua tabletă Krüger&Matz EDGE1082.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.