Retail & FMCG – Sinteza săptămânii 16 – 20 mai 2016

Retail & FMCG – Principalele titluri din retailul alimentar şi industria FMCG, în sinteza săptămânii 16 – 20 mai 2016.

RetailRetail

Retailul modern din România a atins o cotă de piață record, de 60%, în primul trimestru al anului 2016, conform rezultatelor studiului GfK Consumer Panel Services de monitorizare a consumului casnic.

Credit Foto: shutterstock.com

Selgros Cash&Carry își schimbă identitatea vizuală în urma unui proces complex de rebranding al afacerii. Rebranding-ul companiei a vizat schimbări majore la nivel de business, servicii și comunicare.

Comisia de Agricultură a întors proiectul de modificăre a Legii 321 în plenul Camerei Deputaților, într-o ședință neanunțată, cu ușile închise, care a durat doar câteva minute, fără alte dezbateri, conform AMRCR (Asociaţia Marilor Rețele Comerciale din România).

cora România a lansat oficial noua platformă cora.ro, magazinul online care la finalul lunii martie a intrat în proces de mutare şi de rebranding de pe www.coraDrive.ro, platforma unde s-au lansat iniţial serviciile de e-commerce, pe site-ul clasic cora.ro. Obiectiv cora România pe termen mediu-lung – extinderea serviciului de livrare la domiciliu în toată țara.

PROFI a inaugurat 6 magazine la Timișoara, Rădăuți, Bistrița, Copșa Mică, Zalău și Iași, apropiindu-se foarte mult de pragul de 400 de magazine la nivel naţional.

Mega Image anunță deschiderea a cinci noi magazine, reţeaua ajungând să numere 477 de unităţi.

Asociația Recolamp, organizație non-profit fondată de General Electric, Osram România și Philips România, a desemnat compania Kaufland ca fiind „Cea mai responsabilă companie cu privire la gestiunea deșeurilor de echipamente de iluminat în 2015″.

Producătorii agricoli din România beneficiază de o nouă susţinere rezultată din parteneriatul semnat de magazinele PROFI și Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” – USAMVBT, din Timişoara.

AMRCR (Asociația Marilor Rețele Comerciale din România) anunță numirea lui George Bădescu în funcția de director executiv.

FMCG

Vascar, unul dintre principalii producători de preparate de carne din România, a înregistrat o creștere de 34% a vânzarilor la preparatele din carne în primele 4 luni din 2016, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, a deschis primul magazin propriu din Sibiu, al șaptelea din rețeaua companiei, după cele din Cluj, Arad, Timișoara și Târgu Mureș.

Lipton Ice Tea lansează campania educațională “Ai verde la ceai”, alături de un nou sortiment de Ice Tea pe bază de ceai verde – Lipton Green Ice Tea Mint Lime.

Farmec anunţă lansarea noii game de produse pentru protecţia solară, Gerovital SUN, într-o variantă modernizată şi extinsă.

Retail & FMCG news – în fiecare zi, pe e-mail

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din Retail & FMCG – retailul alimentar şi industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *