Retail & FMCG – Sinteza săptămânii 14 – 18 noiembrie 2022

Retail & FMCG – Principalele titluri din retailul alimentar şi industria bunurilor de larg consum (FMCG) din România, în sinteza săptămânii 14 – 18 noiembrie 2022.

Cea de-a doua ediție a EXPO DIY – Smart Green Home, singura expoziție B2B din România dedicată produselor din categoriile bricolaj, DIY, construcții, îmbunătățirea locuinței și grădinărit, cu focus pe soluții și produse ecologice, va avea loc în perioada 28 – 29 iunie 2023, la Universitatea Politehnica din București, cea mai mare universitate tehnică din țară. Expoziția adună, în cele două zile, în același loc, expozanți din România și din alte țări și specialiști în achiziție și alți profesioniști din industrie.

Evenimentul EXPO DIY 2023 – Smart Green Home este organizat de BricoRetail.ro, publicația B2B dedicată sectoarelor DIY, Home Improvement & Gardening.

Iată primele detalii legate de EXPO DIY 2023 – Smart Green Home

Retail

retailLidl România inaugurează pe 21 noiembrie două magazine, unul în Cisnădie, județul Sibiu și unul în municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin. Cu aceste două deschideri, rețeaua natională Lidl ajunge la 347 de magazine.

24 de concurenți se vor lupta miercuri, 16 noiembrie, și joi, 17 noiembrie, pentru un loc pe podiumul gastronomiei românești în cadrul celei de a XII-a ediții a competiției Arena Bucătarilor, organizată de către Selgros Cash & Carry. 

În contextul crizei energetice și în concordanță cu strategia companiei privind decarbonizarea operațiunilor, Auchan România a demarat un nou set de acțiuni care asigură scăderea consumului energetic al companiei cu 20%. Până pe 25 decembrie, toate magazinele Auchan din țară se transformă într-un adevărat Târg de Crăciun, oferind o paletă largă de produse de sezon din care clienții pot alege tot ce își doresc, de la decorațiuni specifice pentru brad și casă, cadouri și jocuri pentru toate vârstele, până la brazi naturali și artificiali.

cora Pro, serviciul de comenzi adresat exclusiv companiilor, introdus de cora România în ianuarie 2021, a lansat Oferta de Crăciun cu 15% reducere pentru comezi mai mari de 500 de lei (TVA inclus), valabilă în perioada 9 noiembrie – 21 decembrie 2022.

În perioada următoare, Kaufland a anunțat noi proiecte prin care îi încurajează pe clienți să recicleze.

FMCG

VARTA a lansat o campanie pentru consumatori sub deviza „VARTA iubește exploratorii alături de Paul Dicu”, ultramaratonist, speaker motivațional, copilot de raliuri, instructor de arte marțiale, skipper, scriitor.

Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, și divizia sa de cereale de mic dejun Cereal Partners Worldwide CPW au sărbătorit Ziua Internațională a Cerealelor Integrale.

Food Service

Campania Tazz de Black Friday a avut loc între 11 și 13 noiembrie, iar în primele 20 de minute din momentul lansării ofertei pentru toți utilizatorii au fost achiziționate peste 5000 vouchere.

Mastercard susține și consideră necesară adoptarea cadrului legislativ care reglementează plata, încasarea, înregistrarea și fiscalizarea sumelor de tip bacșiș în industria HoReCa și care face posibil și în România modelul uzual din Europa.

E-commerce

Cea de-a 12-a ediție a Black Friday la eMAG, care a avut loc vineri, 11 noiembrie 2022, a adus peste 560.000 de clienți care au dorit să profite de ofertele bune de la eMAG și de la cei peste 9.560 de selleri care au participat la eveniment.

După ce pe 11 noiembrie s-au antrenat în cel mai mare Black Friday din România, antreprenorii români prind viteză și participă pe 18 noiembrie, cu peste 1,2 milioane de oferte, cu 65% mai numeroase față de anul trecut, la Black Friday internațional pe care eMAG îl organizează în Ungaria și Bulgaria.

Servicii

Vectra Eurolift Service, distribuitorul național al mărcii Yale de echipamente pentru manipulat și ridicat mărfuri, a recomandat stivuitorul Seria N, proiectat de Yale, care aduce un nou concept în domeniul stivuitoarelor, permițând o adaptare rapidă a operațiunilor la cerințele aplicațiilor din depozitele companiilor din retail & FMCG, eCommerce sau logistică.

Revolut, super-aplicația financiară globală, a depășit 25 de milioane de clienți persoane fizice la nivel global și procesează, în prezent, 330 de milioane de tranzacții pe lună. Fintech-ul mai marchează, luna aceasta, și atingerea pragului de 7,5 milioane de clienți în regiunea CEE, din care fac parte România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Lituania, Letonia, Slovacia, Slovenia și Estonia.

Potrivit NETOPIA Payments, cel mai utilizat procesator de plăți online  din România, în ziua de 11 noiembrie 2022, când majoritatea comercianților parteneri au desfășurat campania de  Black Friday, numărul tranzacțiilor online cu cardul a crescut cu aprox. 27% comparativ cu ediția precedentă.

CUSTOM România, parte a grupului CUSTOM, specializat în soluții inovative pentru retail, logistică, transport, parcări și altele, a anunțat noutățile pentru piața autohtonă: soluții de vânzăre cu amănuntul integrate, soluții self-service și lockere – pentru retail.

MLP Group, dezvoltator, proprietar și manager de parcuri industriale și logistice, a generat un profit net de 526,1 milioane PLN (112,2 milioane EUR), o îmbunătățire de peste 2,6 ori față de anul precedent.

Evenimente

Cea de-a 21-a ediție a EuroShopexpoziția numărul 1 în lume dedicată retailului, care va avea loc în perioada 26 februarie – 2 martie 2023, la Düsseldorf – Germania, a suscitat un interes enorm.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *