După patru ani de când raportează rezultatele Planului Unilever pentru un Stil de Viață Sustenabil, compania anunță că integrarea sustenabilității în businessul Unilever generează creștere şi eficientizare a costurilor.
Multe dintre brandurile globale Unilever, promotoare ale unei vieți sustenabile, precum Dove, Lifebuoy, Ben & Jerry’s, Comfort, contribuie, în prezent, la jumătate din evoluția businessului Unilever și se dezvoltă de două ori mai rapid decât alte branduri ale companiei, înregistrând creșteri de două cifre în vânzări, în ultimii trei ani.
“Într-o lume schimbătoare, cu provocări complexe cauzate de creșterea populației și schimbările climatice, nevoia de adaptare a mediului de afaceri este evidentă, la fel cum sunt beneficiile și oportunitățile care pot apărea. Dacă vrem să continuăm să ne dezvoltăm, este necesară o abordare transformațională la nivelul întregului lanț valoric al companiilor.
Consumatorii observă, de asemenea, această nevoie, căutând tot mai mult brandurile și companiile responsabile. Din experiența noastră, brandurile al căror scop și ale căror produse răspund acestei cereri – brandurile sustenabile – au parte de o creștere mai rapidă și mai puternică”, declară Jarek Malinowski, General Manager al Unliver South Central Europe.
Compania confirmă că face progrese considerabile către îndeplinirea obiectivelor ambițioase setate până în 2020. Unilever și-a propus: îmbunătățirea sănătății și a bunăstării a peste 1 miliard de oameni, aprovizionarea în proporție de 100% cu materii prime sustenabile și înjumătățirea impactului produselor asupra mediului, de-a lungul întregului lanț valoric. În prezent a atins aproape 40% din acest obiectiv (397 de milioane de oameni).
În România, Unilever va lansa curând o nouă gamă de produse Delikat, cu o cantitate de sare redusă cu 10%, ca parte a angajamentului global de a respecta recomandările Organizației Mondiale a Sănătății în domeniu. Înghețata pentru copii conține mai puțin de 110 kcal/porție, iar obiectivul final până în 2018 este ca toate îngheţatele din portofoliul Unilever să aibă mai puţin de 300 kcal/porţie.
În ceea ce privește programele educaționale, Unilever este partener pentru al patrulea an, prin intermediul Federaţiei Romalimenta, în programul educațional “Și eu trăiesc sănătos” ce are ca obiective prevenirea obezității infantile la copiii cu vârsta pâna la 12 ani și promovarea unui stil de viață sănătos în rândul familiilor care a ajuns la 67.000 de copii din 250 de școli, din patru orașe din țară.
Becel continuă lupta împotriva colesterolului, şi, în fiecare an, în luna septembrie se desfăşoară campanii educaţionale de conştientizare a importanţei sănătăţii inimii şi pune la dispoziție consumatorilor teste de colesterol gratuite. Brandul CIF își continuă misiunea socială de a curăța România. În 2015 se concentrează pe curățarea unor spații bine cunoscute românilor: scările de bloc.
Domestos continuă și în 2015 să susţină UNICEF. Pentru fiecare sticlă de Domestos 24H Plus, 5% din veniturile obţinute în urma vânzării sunt redirecţionate către UNICEF pentru programele care ajută la îmbunătăţirea condiţiilor de igienă.
Totodată, Unilever își demonstrează angajamentul pentru valorile sustenabilității și se alătură familiei Global Compact, prezentă începând din acest an și în România pentru a pune în practică principiile globale pe care Națiunile Unite le-au stabilit în setarea unei agende a sustenabilității corporative.
Un infografic cu toate datele Unilever găsiți aici.
Acest articol a fost redactat de pe noua tabletă Krüger&Matz EDGE1082.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.
