Consiliul Concurenței, în legătură cu achiziția Profi de către Ahold Delhaize: „Este cea mai mare tranzacție pe piața de retail din România și este nevoie de o analiză complexă”

Consiliul Concurenței are o serie de îngrijorări concurențiale referitoare la tranzacția prin care Ahold Delhaize, deținătorul lanțului de magazine Mega Image, preia Profi Rom Food S.R.L.

profi

Îngrijorările rezultate în urma analizei efectuate de autoritatea de concurență vizează atât piața comerțului cu amănuntul, cât și piața achizițiilor de produse de consum curent preponderent alimentare.

Astfel, pe unele piețe locale, unde sunt prezente cele două rețele, operațiunea poate conduce la reducerea posibilităților de alegere ale consumatorilor pentru achiziția de produse alimentare.

De asemenea, tranzacția ar putea genera efecte negative asupra activității unor furnizori având în vedere, pe de o parte, reducerea numărului de companii achizitoare și, pe de altă parte, consolidarea poziției Mega Image pe piața de achiziții.

Așa cum știți, Comisia Europeană a fost de acord să ne transfere analiza acestui caz, la solicitarea noastră, având în vedere că piața românească este cea mai afectată. Este cea mai mare tranzacție pe piața de retail din România și este nevoie de o analiză complexă. De aceea ne consultăm cu autoritățile din alte state membre care au gestionat tranzacții similare, dar vrem să aflăm și punctele de vedere ale celor afectați: producători agricoli și procesatori, concurenți, asociații de consumatori.” a declarat Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței.

Delhaize „The Lion” Nederland B.V. (Mega Image) poate transmite Consiliului Concurenței propuneri de angajamente pentru a înlătura îngrijorările concurențiale.

Propunerile de angajamente vor fi evaluate, iar autoritatea de concurență va consulta terţii cu privire la eficacitatea acestora, sub forma unui test de piaţă.

Context

La finalul lunii octombrie 2023, Ahold Delhaize, deținătorul lanțului de magazine Mega Image, a anunțat că a ajuns la un acord cu fondul de investiții MidEuropa privind achiziționarea companiei Profi Rom Food, care operează rețeaua de magazine Profi în România. Tranzacția, care se ridică la o valoare de aproximativ 1,3 miliarde de €, presupune ca brandul de retail Profi să își continue activitatea și dezvoltarea pe piața din Romănia, în paralel cu brandurile Mega Image și Shop & Go, ce aparțin grupului Ahold Delhaize, dar în completă sinergie cu acestea

Vânzarea Profi către Ahold Delhaize reprezintă cea mai mare tranzacție pe segmentul de produse alimentare din Europa continentală care implică un fond de private equity. De asemenea, tranzacția scrie istorie la nivel regional, fiind cea mai mare de până acum pe segmentul alimentar din Europa Centrală și de Est.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG#eCommerce#FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,

Abonează-te gratuit la newsletter

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail

Înregistrare

Depositphotos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *