PROFI închieie 2020, an în care a împlinit 20 de ani de prezență pe piața din România, cu o rețea de 1.404 magazine

Profi a deschis astăzi, 18 decembrie 2020, ultimele două magazine din acest an, în localitățile Fântânele, județul Arad și Rușii Munți, județul Mureș, deschideri cu care rețeaua națională ajunge la 1.404 unități. În acest an, Profi a sărbătorit 20 de ani de prezență pe piața de retail din România.

Profi“Deși pandemia de Covid-19 a făcut ca acest al 20-lea an din existența Profi să fie unul deosebit de dificil, avem numeroase motive să sărbătorim.

Nu doar că ne-am continuat dezvoltarea și am ajuns la acest număr impresionant de unități, dar am și evoluat la un nou nivel prin deschiderea noilor magazine concept din Ploiești și Craiova, că să enumăr doar două din succesele noastre,” a declarat Pawel Musial, directorul general al rețelei.

23 de magazine inaugurate în decembrie 2020

În luna decembrie 2020, retailerul a deschis, în total, 23 de magazine, dintre care 4 unități în format Standard (supermarket), 4 unități în format City și 15 unități în format Loco.

Inaugurarea primului depozit Profi cu temperaturi sub zero, situat lângă București, în cadrul CTP Park Bolintin Deal, a creat condiții pentru lărgirea gamei de produse congelate, iar anul care vine va fi și el plin de proiecte îndrăznețe care vizează extinderea rețelei continuare, dezvoltarea și eficientizarea activității, fără a uita nici o clipă de comunitățile din jurul magazinelor și de oamenii dedicați fără de care compania nu ar putea ajunge la astfel de rezultate remarcabile.

PROFI

Cu peste 21.000 de angajați, dintre care unii sărbătoresc 20 ani de continuitate în cadrul companiei, și cu magazine în 634 de localități, Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică din România.

Rețeaua de magazine PROFI este operată de PROFI ROM FOOD, compania care aparține Mid Europa Partners. Ținta retailerului în România este de a ajunge la o rețea națională de peste 2.500 de magazine până la finele anului 2024.


Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.

În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.

Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.

Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.

2performant.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *