cora România, retailer ce apartine grupului belgian Louis Delhaize a anunţat rezultatele financiare pentru anul 2014, cu vânzări în creştere cu 4,5%, la 1,71 miliarde de lei (cca. 380 milioane de euro), potrivit IGD.

După rezultatele excelente din 2013, când cora România a înregistrat creșteri de vânzări de 13,5 %, anul 2014 a fost unul mai dificil pentru cora în condiţiile în care piața a devenit mai competitivă în România, odată cu expansiunea agresivă a unor jucători din retail precum: Auchan, Carrefour și Schwarz Group (Kaufland).
cora România are în prezent 11 magazine, atât în centre comerciale proprii, cât și în spații închiriate, dintre care patru la București (Alexandriei, Pantelimon, Lujerului și Sun Plaza) și opt în provincie, la Ploieşti, Cluj Napoca, Baia Mare, Drobeta Turnu Severin, Constanța (cora Brătianu și cora City park) și Bacău.
În fiecare dimineaţă puteți primi gratuit, direct pe adresa dvs de e-mail, cele mai proaspete ştiri din retailul alimentar şi din industria FMCG.
Abonaţi-vă la newsletterul zilnic gratuit.



