Retail & FMCG – Principalele titluri din retailul alimentar şi industria bunurilor de larg consum (FMCG) din România, în sinteza săptămânii 18 – 22 aprilie 2022.
BricoRetail.ro, publicația B2B dedicată sectoarelor DIY, Home Improvement & Gardening, organizează în perioada 29 – 30 iunie 2022, evenimentul internațional EXPO DIY 2022, sub conceptul Smart Green Home, o expoziție dedicată produselor din categoriile DIY, Home Improvement & Gardening, cu focus pe soluții și produse ecologice. Evenimentul EXPO DIY 2022 se va desfășura la Combinatul Fondului Plastic – sala Senat, str. Strada Băiculești, Nr 29, sector 1, București.
Rezervă un stand / Participă la eveniment
Retail
cora a continuat să dezvolte cel mai nou concept al său, cora Urban, cu deschiderea a două noi magazine în București, ridicând la 5 rețeaua magazinelor de proximitate cora Urban.
Mega Image a continuat să se implice în mișcarea de solidaritate arătată refugiaților din Ucraina și a anunțat că cetățenii ucraineni care aleg România au șansa de a opta pentru un loc de muncă în cadrul companiei.
Recommerce Group, pionier și lider în Europa în domeniul recondiționării smartphone-urilor, a încheiat un parteneriat strategic cu Auchan Retail România.
Kaufland România a anunțat pachetul de beneficii oferit la nivelul anului 2022 celor peste 15.000 de angajați din cadrul celor 152 de magazine din țară, cele 2 platforme logistice din Ploiești și Turda, cât și pentru sediul central din București.
Sub umbrela Pentru un viitor mai bun, în anul financiar 2021 (1 martie 2021 – 28 februarie 2022), Lidl România a investit peste 35 milioane de lei, pentru dezvoltarea durabilă a societății românești. Retailerul și GLOBAL G.A.P., împreună cu alți parteneri, au finalizat dezvoltarea unui standard valabil la nivelul întregii industrii, pentru protecția biodiversității în producția convențională de fructe și legume în Europa.
FMCG
VARTA Romania, lider tehnologic în producția de baterii, a provocat clienții să își imagineze mai mult și să exploreze frumusețile României prin Xrace 2022 powered by VARTA, un eveniment aflat la prima ediție în 2022: un concurs de alergare menit să dezvăluie pasionaților de aventuri în aer liber câte ceva din sălbăticia magică a Lacului Vulturilor.
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, a anunțat rezultatele financiare înregistrate la nivel de grup pentru trimestrul 1 al anului 2022. Nestlé România a terminat primul trimestru din 2022 cu o creștere de 12,9%.
Marca de bere italiană super premium Peroni Nastro Azzurro a lansat în luna aprilie o nouă variantă fără alcool, Peroni Nastro Azzurro 0,0%.
Food Service
KFC, cel mai mare lanț de restaurante fast-food din România, operat în sistem de franciză de US Food Network S.A., companie deținută de Sphera Franchise Group, sărbătorește 25 de ani de activitate pe piața locală.
Analize
Considerații practice privind noile reglementări legislative în domeniul practicilor comerciale neloiale dintre întreprinderi și impactul asupra activității companiilor din piața de retail & FMCG, venite din partea Societății de Avocatură Voicu & Filipescu. Contextul ține de Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar (”Legea nr. 81/2022”), care a fost deja a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 363, în data de 12.04.2022.
Cifra de afaceri a retailului alimentar din România a crescut cu aproape 10% față de 2019 și a fost cu 97% peste rezultatul din 2011, atingând nivelul estimat în analiza de anul trecut dedicată acestei piețe, de aproape 130 de miliarde de lei în 2020.
Întregul conținut al site-ului www.retail-FMCG.ro este proprietatea S.C. Retail FMCG Media S.R.L. și este protejat de legea dreptului de autor, neputând fi preluat, copiat parțial sau integral sau folosit pentru crearea de articole derivate, fără acordul expres scris în prealabil al proprietarului. Folosirea în alt scop decât cel personal sau non-comercial este strict interzisă.
Fii primul care află cele mai proaspete ştiri din #retail-ul alimentar, industria #FMCG, #eCommerce, #FoodService și #servicii dedicate retailului, știri pe care le vei putea primi gratuit, direct pe adresa ta de e-mail,
Abonează-te gratuit la newsletter
Publicația retail-FMCG.ro reprezintă platforma ideală pentru a vă promova produsele sau serviciile. Mai multe detalii, AICI.
retail-FMCG.ro a lansat platforma online B2B Meetings, locul de întâlnire al cererii cu oferta de echipamente, tehnologii și servicii pentru retail. B2B Meetings conectează companiile de retail cu potențialii furnizori de servicii pentru retail
Înregistrare



